VIDEO Din nou, diaspora a decis cine ajunge în turul al doilea; vom vedea dacă va influența și votul final – A. Amuza

Antonio Amuza, invitat Puterea Știrilor 6.05

 

Nicușor Dan s-a bucurat de sprijinul celor care susțineau cândva USR-ul. Deși acesta pozează în independent, este un om politic, a înființat Uniunea Salvați Bucureștiul, care mai târziu s-a transformat în  USR, spune Antonio Amuza, invitat în emisiunea Puterea Știrilor.

„În plus, acesta se și bucură de o popularitate consistentă, fiind chiar la al doilea mandat la nivelul Bucureștiului. Uite că din nou ajungem în paradigma în care Bucureştiul poate fi o platformă o rampă de lansare pentru un candidat la prezidențiale sau o rampă de lansare pentru viitorul președinte. Rămâne de văzut în ce măsură va reuși să facă asta. 40% din votanții săi au vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani. Deci,  un profil foarte tânăr, mai degrabă provenind din zona urbană. Am şi văzut că a câştigat marile oraşe”, a afirmat sociologul.

Acesta a evidențiat faptul că primarul Bucureștiului a câștigat în județul Cluj, care a fost, până acum, fieful  PNL. De altfel, în mod tradițional, Partidul Național Liberal a reușit să facă acest lucru, în ultimii ani, respectiv să câștige marile orașe și să-și impună candidatul la președinție.

„Acum, a făcut-o Nicuşor Dan. Și mai este un lucru pe care nu l-am menționat nici la George Simion și nici la Nicușor Dan, se aplică peste tot. Să ne uităm și la diaspora, unde principalii câștigători au fost George Simion și Nicușor Dan. Cred că dacă ne uităm pe analiza finală a modului de distribuție a voturilor, dacă am fi avut exclusiv votul din țară, ierarhia pentru poziția a doua și a treia ar fi fost inversată. Deci Crin Antonescu ar fi fost câștigătorul acestor alegeri. Deci, din nou, diaspora are un cuvânt serios în stabilirea măcar a celor care ajung în turul al doilea. Vedem în ce măsură diaspora va reuși să influențeze și votul final în condițiile în care principalii și ambii combatanți se bucură de sprijinul acesteia”, a mai spus Antonio Amuza.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: