Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a declarat că în urma votului de duminică, se conturează un Parlament al României ”pulverizat” şi că cel mai probabil se va lua în discuţie o coaliţie de guvernare. PNL este dispus să participe la această coaliţie, iar baza de discuţie o reprezintă reformele deja asumate.
„În numele PNL le urez tuturor românilor, La mulţi ani, România ţara noastră dragă. Se cuvine să aduc câteva mulţumiri românilor care au venit la vot în această zi pentru că, aşa cum ştiţi, a fost un număr record la alegerile parlamentare ceea ce arată interesul românilor pentru viitorul ţării noastre şi preocuparea lor ca voturile lor să influenzeze direcţiile viitoare ale guvernării. Mulţumesc celor care ne-au votat în aceste alegeri. Aşa cum foarte probabil se va vedea, avem două categorii de electori, cei care ne-au votat şi săptămâna trecută şi cei care, văzând că PNL a înţeles votul de duminica trecută, şi-au schimbat direcţia, au revenit alături de PNL. Şi celor care au fost alături de noi duminica trecută, şi celor care ne-au votat acum le promitem că nu îi vom dezamăgi. Mulţumesc colegilor noştri, voluntarilor implicaţi în această săptămână şi îi rog pe colegii noştri din biroruile secţiilor de votare să rămână în următoarele ore şi să asigure numărătoarea corectă a voturilor”, a declarat Ilie Bolojan.
„Campania s-a terminat, deci nu putem fi suspectaţi de anunţuri frumoase. Şi spun încă o dată, fără echivoc, PNL va susţine ceea ce a aprobat săptămâna pe care am încheiat-o: reformarea lumii politice, reforma statului pentru a avea un stat eficient care nu risipeşte banii cetăţenilor, proiecte de dezvoltare şi descentralizare pentru autorităţile locale şi politci corecte din care să rezulte că statul îl respectă pe cetăţean şi ţara noastră e un loc bun pentru tinerii noştrii. Vom susţine, de asemenea, valorile noastre, libertăţile, antreprenoriatul, familia, comunităţile şi ţara noastră”, a declarat Bolojan.
„În ceea ce priveşte rezultatul votului, aşa cum vedeţi, va fi un parlament pulverizat cu mai multe partide şi cred că cel mai probabil se va pune problema formării unei coaliţii de guvernare. PNL este dispus să participe la o astfel de coaliţie în aşa fel încât să fim un factor de modernizare pentru ţara noastră, iar baza de discuţie va fi programul de reforme pe care ni l-am asumat. Sunt convins că în zilele următoare partidele politice responsabile trebuie să se întâlnească şi să vadă care e formula de guvernare care poate duce România înainte”, a mai spus Bolojan.
Din datele prezentate de exit-poll-ul CURS, valabile la ora 19, reiese următoarea componență a viitorului Parlament al României.
Camera Deputatilor
PSD – 25,1%
AUR – 19,9%
USR – 15,5%
PNL – 15,5%
SOS – 5,5%
POT – 5,5%
UDMR – 5,0%
SENS – 3,5%
PMP – FD – 2%
REPER – 1,2%
Altele
Senat
PSD – 26,1%
AUR – 19,2%
PNL – 15,9%
USR – 15,6%
SOS – 5,4%
POT – 5,4%
UDMR – 5%
SENS – 3,4%
FD – PMP – 1,5%
Autor
-
Redactor-șef PS News, coordonează echipa de jurnaliști ai PS News din 2017. Are o experiență de peste 8 ani în presa online. Înainte de a intra în presă, a ocupat poziția de consilier parlamentar pentru 2 ani, în perioada 2013-2015. În aceeași perioadă a făcut parte din echipa de specialiști digitali ai unei mari corporații din Statele Unite ale Americii - Lotus Interworks. Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”.
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News