Agenția de evaluare financiară Standard & Poor’s (S&P) menține o perspectivă negativă pentru România și atrage atenția asupra inflației care ar putea ajunge la aproape 9% în următoarele luni.
„În primul rând, a afirmat economistul Alexandru Bodislav, rata inflației va crește prin simpla mărire a TVA, începând cu 1 august. Pe lângă asta, avem și liberalizarea prețului la energie care s-a făcut la 1 iulie. Astfel, se creează o presiune suplimentară de la bun început. Deci, vom avea pe anumite produse creștere probabil până la 20% de preț și la unele până la 2-3% creșteri la prețul pe care îl au la raft sau pe site. Pe lângă asta, avem produse care sunt create cu un consum foarte mare de energie, iar acest lucru se va vedea și în prețul final”, a afirmat economistul, în cadrul emisiunii Puterea Știrilor.
Cu toate acestea, a explicat Alexandru Bodislav, chiar dacă la finalul lunii august o să avem o rată a inflației la aproximativ la 7,8-8%, care, ulterior, va începe să se reducă.
„Mulți au zis că vom ajunge la rate de genul 10-12%. Nu, este puțin probabil, dar se poate ajunge și la acest context, deși nu cred că va fi cazul României, dacă anumiti comercianți, la nivel global, se vor înțelege să crească prețurile artificial pentru un profit suplimentar. Altfel, în mod normal, nu ar trebui să depășească la finalul lunii august 8% rata inflației și nu ar trebuie să terminăm anul peste 7%”, a adăugat economistul.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News