VIDEO Mihai Isac, analist: Asistăm la crearea unui stat paralel în R. Moldova, finanțat cu banii serviciilor ruse

Mihai Isac, invitat Puterea Știrilor 24.10

Autorităţile moldovene susţin că alegerile au fost afectate de o schemă masivă de fraudare în care este implicată Rusia, menită să învingă tabăra pro-europeană.

„Aceste informații sunt foarte grave, dar deja au devenit o obișnuință la Chișinău, spune analistul politic Mihai Isac.  Nu este săptămână în care poliția să nu anunțe destructurarea unor grupări organizate. În acest proces de corupție electorală, practic asistăm la crearea unui stat paralel în Republica Moldova, finanțat de banii serviciilor federale, gestionat și de la Moscova prin intermediul oligarhului fugar Ilan Șor. În același timp, vedem o intensificare a propagandei pe fondul semi-eșecului suferit la referendum, pentru că rezultatul obținut este mult sub așteptările forțelor europene din Republica Moldova, dar și al partenerilor din Uniunea Europeană”, a afirmat analistul politic din R. Moldova, în cadrul emisiunii Puterea Știrilor.

Cele 39 de milioane de dolari reprezintă însă doar o estimare a sumelor angajate  în această luptă, întrucât nu este vorba doar de mituirea unor persoane fizice, ci și de bugete imense dirijate către rețelelele de socializare.

„Nu este ușor să trimiți sute de mii de mesaje sau să targetezi din toate regiunile Republicii Moldova. A fost o operațiune strălucit concepută și implementată de serviciile de spionaj de la Moscova cu ajutorul Coloanei a 5-a din Republica Moldova, fiind folosită inclusiv Mitropolia Chișinăului și a întregii Moldove, care practic a devenit o bază de propagare a propagandei toxice venite din Federația Rusă”, a mai spus Isac.

În acest context, crește îngrijorarea, lucru recunoscut și de organizațiile care monitorizează procesul electoral, privind pericolul ca Maia Sandu să piardă alegerile.

„Acest lucru ar fi un dezastru politic pentru Republica Moldova, dar nu numai. Și pentru România, și pentru Uniunea Europeană și Statele Unite. Chiar este o glumă aici, la Chișinău, că indiferent cine va câștiga alegerile din 3 noiembrie, Republica Moldova va fi guvernată tot de un cetățean român, pentru că și contracandidatul susținut de Partidul Socialist, Alexandr Stoianoglo, este cetățean al României. Dar vedem că Stoianoglo, chiar dacă este cetățean al României, a chemat populația să boicoteze referendumul și chiar a făcut o serie de declarații dure la adresa Uniunii Europene. Dacă Maia Sandu va pierde alegerile din 3 noiembrie, cel mai probabil partidul de la guvernare se va fractura în diferite grupuri de interese și putem asista chiar la o victorie a forțelor produse la alegerile parlamentare de peste un an, ceea ce ar însemna de fapt îngroparea visului european al Republicii Moldova pentru foarte mult timp”, a subliniat Mihai Isac.

În ce privește atmosfera de la Chișinău, acesta spune că forțele pro-europene sunt încă sub șocul rezultatelor de duminică și că se încearcă identificarea unor unor modalități de a chema diaspora la vot.

„PAS este cheia succesului pentru Maia Sandu. Deja propaganda pro-rusă continuă acțiunile în teritoriu, au loc întâlniri mai mult sau mai puțin neoficiale. Poliția, în pofida faptului că anunță  descoperiri și destructurări de rețele, nu pare capabilă sau parțial nu dorește să oprească  aceste acțiuni. Una din marile probleme ale Republici Moldova este faptul că instituțiile statului sunt împânzite de personaje supuse din punct de vedere politic Federației Ruse și care slujesc interese străine R. Moldova. De asemenea, vedem o intensificare a propagandei pe internet din partea forțelor proruse și în aceste, după cum spuneam, partea pro-rusă se consideră deja victorioasă”, a explicat analistul politic.

Acesta a dat drept exemplu faptul că primarul Chișinăului, Ion Ceban, a avut discuții directe cu Stoianoglo.

„Este foarte probabil să asistăm la o victorie a forțelor de stânga proruse dacă nu există capacitatea clasei politice pro-europene de la Chișinău de a îngropa securea războiului în zilele rămase și dacă electoratul pro-european nu va renunța la boicotul candidaturii Maiei Sandu. Trebuie să înțelegem că imaginea Mai Sandu a avut de suferit în urma crizelor care au caracterizat mandatul ei. Și aici vorbim de criza COVID, criza războiului din Ucraina, criza refugiaților, diferite crize economice, iar implicarea Federației Ruse și alocarea a foarte mulți bani pentru destabilizarea Republici Moldova își spune cuvântul”, a subliniat Mihai Isac.

 

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: