VIDEO Ministrul Investițiilor, Adrian Câciu, despre PNRR: Ne aflăm în ultimele negocieri cu Comisia Europeană

sursa: Inquam

Adrian Câciu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, a discutat în cadrul emisiunii „Puterea Știrilor” despre progresul României în absorbția fondurilor europene și implementarea Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).  România se situează într-o zonă medie-superioară în depunerea cererilor de plată, însă toate statele membre se confruntă cu dificultăți în realizarea investițiilor și reformelor asumate.

„În zona de fonduri europene avem a 4-a absorbție nominală și pe locul 10 din perspectiva procentului, să zic așa. În partea de PNRR suntem în cam în zona medie, puțin superioară, a depunerii cererilor de plată. Toate statele membre au probleme în a realiza investițiile pe care le și le-au asumat sau reformele pe care și le-au asumat. Plus că au fost și o serie de probleme de implementare a PNRR-ului, pentru că a trebuit modificat în toate statele membre, un an de zile s-a pierdut doar pe modificarea pe criza energetică, pentru că au intervenit alte investiții care trebuiau adăugate.

Suntem la ultimele negocieri cu Comisia Europeană pe două jaloane care au ridicat probleme, agenția AMEPIP și despre guvernanța corporativă și cel cu microîntreprinderile, unde zic eu că am mai închis din ceea ce însemnau clarificările comisiei pe partea de guvernanță corporativă, lucrurile se închid și aici în zilele următoare și sper eu ca în toamnă să intre banii.

Oamenii vor proiecte, vor apă în localități, vor canalizare, vor gaze. Adică oamenii vor investiții.”

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: