PNL Iași a stabilit lista candidaților pentru alegerile parlamentare din toamnă, după care a fost transmisă astăzi Biroului Politic Național. Organizația PNL Iași a câștigat atât Consiliul Județean, cât și ambele municipii Iași, Pașcani, dar și orașele Podu Iloaiei și Târgu Frumos, a afirmat Alexandru Muraru, invitat în cadrul emisiunii Puterea Știrilor. În plus, a adăugat acesta, organizația a câștigat și 47 de comune din județ, prin urmare are deplină libertate pentru a-și face propriile liste pentru Camera Deputaților și Senat. Legat de criteriile în baza cărora s-au stabilit numele de lista trimisă, Alexandru Muraru spune că au fost oferite locuri eligibile în primul rând actualilor parlamentari a căror activitate a dat rezultate.
„Apoi, sigur, am adus această zonă guvernamentală în zona de Parlament, adică lista de la Senat este deschisă de domnul Lucian Rusu, secretar general al Guvernului, cu rol important pentru organizația noastră și pentru proiecte pentru relația cu primarii. Apoi, pe locul doi la Camera Deputaților este domnul Floare, care este nu doar secretarul general al organizației noastre, un tânăr foarte muncitor și pregătit în ce privește chestiunile administrative, pentru că a fost și este în continuare vicepreședinte al Consiliului Județean Iași, cu o carieră importantă în administrație. Pe locul doi la Senat avem iarăși un nume important și anume domnul Romeo Vatră, actualul director al Aeroportului Internațional Iași. Dumnealui a organizat și a coordonat întreaga investiție, cea mai mare din județul Iași din ultimii ani, de peste 100 de milioane de euro, deci o persoană vizibilă și foarte pregătită nu doar în zona de administrare, ci și în zona de business”, a afirmat președintele PNL Iași.
În continuare, a explicat liberalul, pe locul trei la Camera Deputaților, se regăsește actualul parlamentar deputat Sorin Năcuță, cu experiență administrativă, fost antreprenor.
Acesta este urmat, tot pe lista propusă pentru Camera Deputaților, „de doamna profesor Luciana Antoci, actualul inspector general școlar al Iașului, un om cu o experiență extraordinară pe zona de educație, un cadru didactic respectat, profesor de limba și literatura română și engleză și inspector înainte de a fi inspector școlar general. Deci, probabil este cel mai important nume din educația ieșeană preuniversitară”, a subliniat președintele PNL Iași.
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News