Preşedintele Nicuşor Dan participa, în perioada 26-27 iunie 2025, la reuniunea Consiliului European, care area loc la Bruxelles. Liderii europeni vor discuta despre continuarea sprijinului UE pentru Ucraina, pe mai multe paliere, evoluţiile în procesul negocierilor pentru a ajunge la o pace justă şi durabilă, şi menţinerea presiunii asupra Rusiei. ”Preşedintele României va reitera susţinerea ţării noastre pentru iniţiativele europene menite să ajute Ucraina, inclusiv în ceea ce priveşte procesul de aderare la UE”, conform Administraţiei Prezidenţiale.
UPDATE 14:30 Nicușor Dan s-a întâlnit joi cu președintele Consiliului European, António Costa, în prima zi a reuniunii la nivel înalt.
‘Sunt încântat să încep participarea la Consiliul European cu un schimb de opinii cu președintele Antonio Costa privind temele principale ale summitului de azi. L-am asigurat pe președintele Costa de angajamentul României de a colabora cu instituțiile UE și cu statele membre pentru o Uniune mai puternică, mai sigură și mai competitivă’, a transmis șeful statului român pe platforma X.
Totodată, el a arătat că, la solicitarea României, Consiliul European va reafirma sprijinul UE pentru Republica Moldova, înaintea summitului UE – Republica Moldova și va saluta adoptarea strategiei UE-Marea Neagră.
‘În ceea ce privește securitatea și apărarea europeană, România este pregătită să facă parte din inițiativele UE pentru a consolida industria europeană de apărare. Vom continua de asemenea sprijinul pentru Ucraina într-un context internațional provocator și vom discuta despre situația actuală din Orientul Mijlociu. De asemenea, va fi abordată și tema competitivității UE și a rolului său ca actor de încredere pe scena internațională’, a arătat Nicușor Dan pe X.
UPDATE 13:55 Preşedintele Nicuşor Dan a avut o întâlnire cu membrii români ai Parlamentului European, la Bruxelles, el arătând că au discutat priorităţile României de pe agenda europeană şi au convenit să menţină o coordonare strânsă, astfel încât România să aibă un profil solid în plan european.
Preşedintele Nicuşor Dan anunţă că a avut o primă întâlnire cu membrii români ai Parlamentului European. El se află la Bruxelles, la reuniunea Consiliului European.
”Am discutat priorităţile României de pe agenda europeană şi am convenit să menţinem o coordonare strânsă astfel încât, împreună, să ne promovăm cât mai bine interesele şi România să aibă un profil solid în plan european”, arată şeful statului.
”Angajamentul meu este de a întări şi mai mult direcţia pro-europeană a României, pe baza valorilor şi principiilor în care credem”, mai declară preşedintele.
Principalele declarații ale președintelui Nicușor Dan
UPDATE Președintele Nicușor Dan a făcut câteva declarații înainte de reuniunea Consiliului European de la Bruxelles.
‘Este primul Consiliu European. Sunt multe subiecte. În primul rând, este Consiliul care vine după summitul NATO și atunci o să fie niște subiecte legate de apărare, inclusiv creșterea cheltuielilor, dar și modul în care Europa poate să producă echipament militar. Aceasta o să fie o discuție consistentă. E o puternică componentă de politică externă și securitate. Interesele României sunt pe Republica Moldova și la inițiativa României în declarația finală o să fie un paragraf despre Republica Moldova. După cum știți, o să fie un prim summit UE-Republica Moldova în 4 iulie.
De asemenea, la inițiativa România o să fie o secțiune despre Marea Neagră. Acum două săptămâni a fost o comunicare a Înaltului Reprezentant, solicitarea noastră este să fie transpusă într-un program de acțiune pentru Marea Neagră și declarația finală sperăm că va reflecta chestiunea aceasta și bineînțeles Ucraina este importantă pentru România și primul punct pe ordinea de zi este Ucraina, cu participarea prin conexiune video a președintelui Zelenski’, a spus șeful statului, înainte de a participa la reuniunea Consiliului European.
El a arătat că discuțiile din Consiliul European vor viza și alte subiecte de politică internă europeană – competitivitate și politică externă – Orientul Mijlociu.
Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, Consiliul European va aborda o gamă largă de subiecte strategice pentru viitorul Uniunii Europene, obiectivul fiind avansarea către o Europă mai competitivă şi mai sigură, în interesul cetăţenilor săi, precum şi consolidarea posturii UE ca actor predictibil şi de încredere la nivel global.
”Având în vedere evoluţiile de pe scena internaţională şi priorităţile Uniunii, temele abordate în cadrul reuniunii Consiliului European sunt multiple şi vor include: situaţia războiului din Ucraina, criza din Orientul Mijlociu, securitatea şi apărarea în Europa, Uniunea Europeană ca actor global, competitivitatea, securitatea internă, sprijinul pentru Republica Moldova şi Balcanii de Vest şi aspecte privind migraţia”, arată comunicatul oficial.
Liderii europeni vor discuta despre continuarea sprijinului UE pentru Ucraina, pe mai multe paliere, evoluţiile în procesul negocierilor pentru a ajunge la o pace justă şi durabilă, şi menţinerea presiunii asupra Rusiei.
”Preşedintele României va reitera susţinerea ţării noastre pentru iniţiativele europene menite să ajute Ucraina, inclusiv în ceea ce priveşte procesul de aderare la UE”, mai afirmă Administraţia Prezidenţială.
Potrivit sursei citate, situaţia din Orientul Mijlociu va fi abordată din perspectiva evoluţiilor în curs din regiune, a riscurilor pentru securitatea internaţională a programului nuclear iranian, a situaţiei umanitare din Fâşia Gaza şi a nevoii imperative de evitare a escaladării.
”Preşedintele Dan va prezenta principalele elemente ale poziţiei României axate pe coordonarea în plan european şi cu aliaţii în vederea identificării unor soluţii diplomatice şi asigurării stabilităţii în regiune. Aspectele legate de securitatea şi apărarea europeană vor fi abordate în contextul rezultatelor Summitului NATO de la Haga, dar şi din perspectiva progreselor înregistrate în implementarea deciziilor anterioare, discuţia fiind structurată pe trei coordonate principale: opţiuni de finanţare, capabilităţi şi parteneriate. România va reitera că va fi parte integrantă a acestor eforturi”, se menţionează în comunicat.
De asemenea, Republica Moldova va fi abordată ca urmare a solicitărilor României şi se are în vedere reiterarea sprijinului ferm faţă de Chişinău în perspectiva Summitului UE-Republica Moldova din 4 iulie 2025 şi a alegerilor parlamentare din luna septembrie.
”Preşedintele Consiliului European va informa liderii asupra rezultatelor vizitei sale în Balcanii de Vest, România susţinând extinderea UE cu statele din regiune, pe baza meritelor proprii. Pe fondul strânsei legături dintre contextul internaţional plin de provocări şi priorităţile economice interne ale Uniunii, liderii UE vor discuta aspectele legate de rolul UE în lume şi competitivitatea europeană. Astfel, vor fi analizate strategiile pentru Piaţa Unică, cu accent pe inovare, investiţii şi reducerea dependenţelor energetice de Rusia, dar şi relaţiile cu partenerii-cheie, inclusiv în perspectiva organizării, în perioada următoare, a unor summituri internaţionale relevante”, se arată în comunicat.
Liderii UE vor evidenţia, de asemenea, importanţa securităţii şi stabilităţii în regiunea Mării Negre, salutând Strategia UE pentru această regiune, publicată în mai 2025.
”Preşedintele Dan va evidenţia faptul că România, ca actor-cheie în regiunea Mării Negre, se va implica activ în implementarea acestei strategii”, adaugă comunicatul.
Temele principale ale Consiliului European
- Situația războiului din Ucraina
- Criza din Orientul Mijlociu
- Securitatea și apărarea în Europa
- UE ca actor global
- Competitivitate
- Securitate internă
- Sprijin pentru Republica Moldova și Balcanii de Vest
- Migrația
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News