Bogdan Stoica: Ce-o să se aleagă de Austeritatea lui Ciolacu? Analiză

bogdan stoica

Am luat la mână principalele declarații privind planul de austeritate al lui Marcel Ciolacu. Stai liniștit, totul e pe scurt, se citește rapid.

„Vor fi desființate 204.000 posturi oricum neocupate din administrația locală” – sincer, mi se pare o prostie. Poate că undeva era o schemă care aștepta să se umple cu un urbanist, cu un expert în fonduri europene sau cu un asistent social.

„Numărul de șefi din sectorul public va scădea cu 30%” – irelevant. Dacă în ministerul Familiei aveai 30 de șefi și rămâi cu 20, dar instituția în sine e tot inutilă, scăderea nu va avea nici un efect.

„Impactul bugetar al reducerilor din acest an va fi de 2,5 miliarde de lei economie la bugetul de stat” – în condițiile în care doar sporurile bugetarilor înseamnă 27 de miliarde de lei pe an, suma propusă mi se pare insignifiantă.

„Unele redevențe pentru resurse naturale vor crește” – irelevant, dacă este vorba de acele redevențe chiar mai mici decât cele din fostele colonii africane, în loc să cerem doi firfirici vom cere doi creițari.

„Se elimină voucherele pentru bugetarii cu salarii brute peste 10.000 de lei, dispare indemnizația de vacanță și parțial indemnizația de hrană” – pun pariu pe un scaun de ministru că toate astea formează sume foarte modeste, dar sunt pe listă pentru că dau bine.

„Va fi redus cu 20% numărul de secretari și subsecretari de stat” – care, oricum, este umflat la fiecare tură de alegeri cu 30%.

„Inspectoratele județene de educație, sport, cultură și sănătate vor trece în subordinea consiliilor județene din 2025” – asta chiar ar putea să reducă unele cheltuieli, dar vor crește puterea baronilor locali.

„Controlul costurilor la ordonatorii de credite și la companiile de stat” – chiar, de ce se trece la facturare electronică și government-to-government, nu doar business-to-government?

„Sporurile nu vor mai putea depăși salariile de bază” – inutil. Per total, sporurile depășesc salariile.

„Plafon la cheltuieli cu telefonia mobilă: 500 de lei achiziție, abonament lunar maxim 50 de lei pe lună. Ce e peste, plătește funcționarul public”– pun pariu că la asta se va renunța rapid, operatorii de telefonie au dat șpăgi mii de telefoane, pentru a obține de la autorități abonamente consistente de date. Sau ministrul se referă doar la factura pentru voce?

„Controlul financiar al costurilor de achiziție sub risc – dacă ai făcut o achiziție de autoturism de 100.000 de euro, iar media la stat e de 23.000 euro, imediat pornește controlul” – ăsta e levier politic, nu măsură. Cum să compari costul unui Duster cu costul unei mașini de salubritate de 10 tone?

„Salarizarea șefilor de instituții autonome nu mai poate depăși de 6 ori indemnizația brută a unui ministru” – practic, l-au rupt pe Isărescu, o să-i limiteze leafa lunară la doar 25.000 de euro, cum să trăiești cu banii ăștia?!

„Institutele de cercetare vor fi comasate după criteriul fundamental: cât sunt de utile?” – pe ce punem pariu că institutele care au terenuri bune de dezvoltări imobiliare, sau cele care au baze de date strategice, vor dispărea primele?

Autor

  • Bogdan Stoica

    Bogdan Stoica, editorialist PS News. Fost jurnalist în presă locală și națională autor de cărți de educație istorică, fotografie, relații în prezent fotograf, consultant de imagine, publicist

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL