VIDEO Nina Moldovan: Diaspora basarabeană a ales parcursul european când a venit să studieze și să lucreze în România

Nina Moldovan, invitat Puterea Știrilor 15.10

Nina Moldovan, consul onorific al Republicii Moldova la Cluj-Napoca a vorbit, în cadrul emisiunii Puterea Știrilor, despre importanța referendumului dar și despre implicarea mediului de afaceri basarabean în susținerea și mai ales în promovarea acestuia.

„Cred că mediul de afaceri basarabean a fost destul de activ în România cu privire la acest subiect.(…) Am avut întâlniri și săptămâna trecută, inclusiv cu un grup mai mare de tineri basarabeni, cu cei din Clubul basarabenilor din România, aici, în Cluj, și oamenii au avut foarte multe întrebări. Ei discută în permanență cu familiile lor de acasă și cred că s-a făcut destul de mult pe acest subiect și s-au popularizat destul de mult avantajele, provocările și sper că cetățenii, în general, au înțeles importanța momentului. (…) Și România face destule demersuri în direcția aceasta, însă întotdeauna se pot face mai multe lucruri.  Cu cât împărtășim mai mult din experiența noastră de preaderare, din bunele practici sau și din greșelile pe care le-am făcut, inclusiv în procesul de postaderare, cu atât mai mult putem sprijini accelerarea acestui proces. Iar faptul că facem așa un front unit în fața Uniunii Europene și ne consolidăm reciproc reputația în Uniunea Europeană, cred că iarăși este un un element care ajută ”, a afirmat consulul.

Aceasta este de părere că diaspora basarabeană a ales deja care va fi parcursul R. Moldova în momentul în care a decis să vină să studieze, să lucreze sau să-și întemeieze familia în România.

„Ei deja și-au dorit ceea ce își doresc cetățenii care privesc spre Uniunea Europeană, și anume stabilitate, deschidere, puterea de a alege, inclusiv să stai acasă, în țara ta și să ai un mediu bun, competitiv, un mediu potrivit să te dezvolți. Asta este tot o alegere foarte importantă și îmi doresc ca tot mai multă lume să înțeleagă aspectul acesta și să facă alegerile potrivite pentru familie și pentru copii și pentru viitor, pentru că lucrurile acestea nu le facem doar pentru azi, totul e cu bătaie mult mai lungă. Să nu uităm toate presiunile, contextele complicate care există azi. Știm că nu va fi un parcurs ușor, dar dacă alegerea este bine făcută, măcar avem un orizont spre care să ne îndreptăm cu optimism”, a explicat Nina Moldovan.

La întrebarea ce ar însemna un eșec al referendumului, aceasta spune că acesta ar duce la pierderea încrederii de care se bucură Republica Moldova în fața țărilor europene și a Uniunii Europene.

„Ar însemna pierderea unor oportunități de sprijin, de susținere economică și nu numai. Ar însemna poate o mai multă instabilitate și cu siguranță, din punct de vedere economic, nu văd cum s-ar putea redresa într-o perioadă scurtă și medie lucrurile, dacă nu se face acum această schimbare”, a subliniat Nina Moldovan.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: