VIDEO „Nu accept lecții de demagogie de la unii care n-au făcut nimic în țară, numai au distrus!” Emil Boc despre USR

Emil Boc
Emil Boc. Sursa foto: CAPTURĂ YOUTUBE

Primarul Clujului, Emil Boc, a răbufnit la adresa consilierilor USR Cluj, după anularea licitatiei pentru Centura Metropolitana a Clujului. Edilul a răbufnit în ședința Consiliului Local de luni, 15 mai, după ce o consilieră USR i-a cerut „să-și asume răspunderea pentru ce s-a întâmplat”: „Trebuie să vă reamintesc, dragi ghiocei de la USR, că ați scos centura metropolitană din PNRR! Trebuie să ai tupeu să spui că nu ministrul Drulă a scos centura din PNRR.”.

Amintim că ministrul Transporturilor în perioada redactării PNRR a fost Cătălin Drulă, actualul președinte al USR, iar cel care a redactat planul a fost USR-istul Cristian Ghinea.

Ce a spus consiliera USR, Alexandra Oană, în ședința Consiliului Local din 15 mai:

„Suntem mobilizați de mesajele a sute de clujeni, dezamăgiți pe bună dreptate de una dintre cele mai proaste vești pe care ne-ați dat-o în ultimii ani: anularea licitației la centura metropolitană. Mai mult decât orice alt proiect al Clujului, centura metropolitană răspunde principalei probleme din acest oraș: anume traficul pe zi ce trece mai infernal. În același timp este și proiectul care a acumulat și cele mai multe întârzieri. A fost promisă de toți primarii Clujului, ați promis-o și dumneavoastră, iar astăzi, după 5 ani de așteptare a finalizării studiului de fezabilitate, vedem că startul este ratat.

Din puzderia de constructori interesați de acest proiect, niciunul nu a depus o ofertă. Și în prima comunicare oficială, pe care ați făcut-o de vineri, pe acest subiect, ne spuneți că practic încă nu aveți explicații. Nu o să vă cerem să ieșiți public în fața clujenilor și să spuneți că ați greșit pentru că știm că n-o să faceți asta. În schimb, ceea ce vă cerem este să dați dovadă de responsabilitate, să vă asumați răspunderea pentru ce s-a întâmplat și să corectați de urgență aceste greșeli făcute, pentru ca în 2030 să avem centura metropolitană. De asta avem nevoie. (…) Înființați acea celulă de criză, mai ales că proiectele nu avansează așa cum ar trebui. Măcar acum, în ceasul al treisprezecelea, să ne punem la masă și să găsim soluții pentru deblocarea acestor proiecte”, a spus în ședința Consiliului Local Cluj-Napoca, Alexandra Oană, consilieră USR.

Replica lui Emil Boc pentru cei din USR:

„Nu știu de unde să încep acuma. Eu am impresia așa când vă aud că partidul ăsta USR, e un partid ghiocel, care a apărut așa după primăvară, curat ca lacrima, nici usturoi n-a mâncat, nici la guvernare n-a fost. E luna de pe cer, e raiul pe pământ, o demagogie cum rar mi-a mai fost auzită în 20 de ani de politică românească. Vă rog, fraților: totul are o limită în demagogie! Ce puteți să reproșați la acest proiect? Că nu s-a făcut ca la carte în acest moment? Ce puteți să reproșați? Că nu ați spus nimic din ce ați afirmat! Că Primăria a greșit acolo, că proiectanții au greșit acolo… În ce au greșit?! Că nimeni nu poate să spună decât de condițiile generale că sunt prea multe lucrări și prea puține firme care să vină și asta e vina primarului de la Cluj, da? Că sunt prea multe proiecte în PNRR. Și încă din primul moment am cerut, până marți, n-am cerut de pe o oră pe alta la un proiect de 1 miliard de euro, ca să ziceți că ‘domnule, se grăbește primaru, să facă iarăși’. Nu, am cerut ‘aveți timp, weekend, luni, marți veniți și prezentați concluziile tehnice de specialiști’. Ce n-am făcut ca la carte?”, a spus Emil Boc, vizibil enervat.

Edilul a continuat:

„Iar partidul ăsta ghiocel, care se dă Sfântă Fecioară, să nu uite că a fost la guvernare și numai rău a făcut Clujului în materie de infrastructură. Și din nou, trebuie să vă reamintesc, dragi ghiocei de la USR, că ați scos centura metropolitană din PNRR. Da, a scos-o de acolo, de unde era pusă de Guvernul liberal. Ați scos-o din PNRR, că dacă era în PNRR, aveați ca și metroul, contractul de finanțare semnat în 25 mai. Dar ați scos-o de acolo, v-ați bătut joc de Cluj, ați luat bani și de la metroul de la Cluj cât timp ați fost la guvernare. Ați înjumătățit suma, ați scos și miliardul de euro de la centură și acum veniți ca și ghioceii, să spuneți ‘vă rog, da de ce nu se face?’ Da un pic de rușine nu aveți, totuși, un pic?

Când vă uitați în ograda proprie, ce ați făcut cu acest oraș, cum v-ați bătut joc de viitorul Clujului, în materie de infrastructură? Și mai aveți tupeul de la această masă să spuneți ‘domnule, noi cerem, noi suntem responsabili’? Păi unde ați fost toți secretarii de stat și toți consilierii locali când a fost scos Clujul din PNRR?

Și chiar aveți tupeu să vă luați de acest proiect extraordinar al Clujului, care este extraordinar, repet ca reușită, model de bună practică? Și acuma veniți să găsiți un element de care să vă agățați, pentru că v-am precizat toată panoplia de situație pe care o avem în față, dar totul are o limită, totuși, în chestiunea aceasta! Și dacă nici la acest proiect nu s-a lucrat ca la carte, la care s-a lucrat ca la carte? Ok, când apar situații de război, apar situații care sunt imprevizibile la momentul când începe o lucrare. Evident că ne adaptăm pe parcurs, și acuma, cum ne adaptăm din mers. Când am văzut la metrou că am fost sesizat, nu am stat, am luat decizii, am stopat, am actualizat, am organizat licitația și semnăm contractual.

Așa o să facem și aici (n. r.: la centură), dar nu accept lecții de demagogie de la unii care n-au făcut nimic în țara asta, numai au distrus. Că până la urmă despre asta-i vorba de ce lași în spatele tău. Ce ai construit? Arătați-mi un șurub pe care USR-ul la construit la Cluj. Un șurub, nu o centură, nu un metrou, nu un tren metropolitan, nu un parc, o creșă, nu o grădiniță… Un șurub să fi construit, atunci nu accept lecții, dar până atunci nu accept lecții de acest fel, dragii mei. Totul are o limită și în toleranța mea, și în modelul de bună practică pe care îl abordez în Consiliul Local. Accept dialogul, accept propunerile, accept critica, dar raportată la realitate. Nu am alte soluții miraculoase, decât cele pe care pământenii prin specialiști ni le oferă. Să faci demagogie în halul ăsta în Consiliu Local, mi se pare absolut deplorabil. Și repet, dacă ar fi venit de la un cetățean îl înțeleg, că cetățeanul are dreptul să mă critice, dar voi, care ați scos centura din PNRR, nu aveți niciun drept moral, nici politic să criticați. Aveți dreptul să stați ca și ghiocelul cu capul plecat și nu să faceți pe ‘ghiocelul’ – ca față nepătată a Clujului”, a concluzionat Emil Boc.â

„Trebuie să ai tupeu să spui că nu ministrul Drulă a scos centura din PNRR. Am venit de 5 ori în acest Consiliul Local arătându-vă pagina, locul exact, unde în PNRR-ul înaintat României la Bruxelles de către Guvernul României, Centura Metropolitană a Clujului și metroul erau acolo. Ați avut rezultatul negocierii de la Bruxelles a domnului Drulă, care vine și spune că nu e un proiect verde și nu are ce căuta în PNRR, fără să înțeleagă… N-a avut capacitatea să explice. Eu nu cred că n-a avut capacitate, a avut rea credință. Asta este realitatea: USR n-are nimic în comun cu Clujul. N-are nimic cu interesele acestui oraș. Când toată lumea de bună credință își dă silința să ducă proiectele acestea mai departe, să vii să faci demagogie, repet, mi se pare prea mult.

 Am precizat exact la începutul ședinței care calendarul exact, așezat ardelenește. Marți aveți zile să lucrați vineri, sâmbătă, duminică, luni să vă puneți pe hârtie și marți să veniți cu concluzii. Ce să poți face altfel când un proiect de 1.000.000.000 euro? Exact ca la carte, v-am spus că nu există risc de pierdere finanțării, că avem bani europeni, n-avem acest risc. Cu alte cuvinte, programul și proiectul merge mai departe. Dar, repet, lecțiile  de administrație au o limită în toate”, a mai spus edilul.

Licitațiile pentru tronsoanele 2 și 3 ale Centurii Metropolitane, două contracte evaluate la peste 2,1 miliarde, respectiv peste 1,3 miliarde de lei au fost anulate, în 12 mai, termenul limită pentru depunerea ofertelor. Motivul? Nici o firmă nu a depus ofertă în cadrul ambelor proceduri.

Centura Metropolitană Cluj-Napoca este o investiție estimată la 920 de milioane de euro, asumată prin Hotărâre de Guvern că va fi realizată în  2 etape. Centura Metropolitană, proiect cu indicativ „Drum TransRegio Feleac T 35” va avea în total 42 de kilometri și o durată de realizare de 4 ani (fiecare etapă). Pe traseul principal și pe drumurile de legătură sunt prevăzute 5 tuneluri de tip cut&cover respectiv galerie cu forare subterană. Pentru prima etapă de realizare a Centurii Metropolitane este prevăzută o lungime de 23,67 km și aproape 20 de kilometri de drumuri de legătură, iar pentru etapa II 18,6 kilometri și aproape 14 kilometri drum de legătură.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL