VIDEO Octavian Berceanu părăseşte REPER la doar 6 zile de când fusese ales preşedinte al formaţiunii

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Octavian Berceanu, fost Şef al Gărzii de Mediu şi proaspăt ales preşedinte al REPER, a anunţat că părăseşte formaţiunea politică pe care părea că o conduce. 

Într-un mesaj video postat pe contul său de Facebook, Berceanu acuză maşinaţiuni în cadrul propriului partid, după ce s-a decis reluarea alegerilor pentru conducere.

Pe 30 august, Octavian Berceanu fusese ales preşedinte REPER cu 168 de voturi, doar un vot în plus faţă de contracandidata sa din Cluj. Iată că acum, colegi din partid consideră că votul nu a fost relevant şi vor reluarea procedurii de desemnare a preşedintelui REPER.

Berceanu însă a decis să facă o mişcare radicală şi să părăsească definitiv partidul.

Cine este Octavian Berceanu

Octavian Berceanu, inginer silvic şi activist de mediu, a fost în 2021, timp de câteva luni, şeful Gărzii Naţionale de Mediu din România, timp în care s-a făcut remarcat prin controalele pe care le făcea, mai ales în weekend, la gropile de gunoi sau în zone despre care existau informaţii că se ardeau gunoaie în mod ilegal şi necontrolat.

Octavian Berceanu afirmă că iubeşte Bucureştiul şi că a ales să-şi dăruiască timpul şi cunoştinţele pentru „un oraş respirabil, cu spaţii verzi, cu apă potabilă de calitate şi străzi curate şi civilizate”.

După ce a plecat din USR, el a anunțat că va candida la Primăria Capitalei din partea REPER, după ce primarul general Nicușor Dan a câștigat alegerile prezidențiale.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: