La scurt timp după ce Nicușor Dan a câștigat alegerile prezidențiale, Dan Trifu, vicepreședintele Fundației Eco-Civica, a fost primul candidat care și-a anunțat oficial candidatura la Primăria Capitalei. Cineva a avut grijă ca toate lucrurile să se petreacă așa, spune urbanistul Alexandru Pânișoară, în direct, la Puterea Știrilor.
„Din punctul meu de vedere, acesta joacă din nou, ca și domnul Nicuşor Dan, cartea independentului. Eu am câteva rezerve cu privire la această independență a acestui gen de candidaturi. Probabil va fi susținut de domnul Nicușor Dan, pentru că sunt vechi parteneri, destul de apropiați în activitatea ONG-istă, iar Domnul Trifu a rămas alături de fostul primar de-a lungul carierei sale politice. Știm că sunt toate dosarele în care Nicușor Dan se duce să apere reclamanții, nu municipiul București, iar în acestea este implicat și domnul Trifu, ei au o relație destul de veche”, a afirmat Pânișoară.
Dacă fostul primar îl va susține, este posibil ca oamenii să-l voteze pe Dan Trifu, consideră urbanistul. Acesta adaugă însă că, în cazul în care va câștiga alegerile, Trifu nu va face altceva decât să întârzie sau chiar să oprească dezvoltarea orașului.
„Trifu are aceleași apucături ca și domnul Nicușor Dan, nu neapărat ONG-iste pentru că nu ar fi ceva rău, ci aceste deviatii, care nu au nicio legătură cu interesul municipiului, cu dezvoltarea economică, cu creșterea calității vieții, cu îmbunătățirea și ameliorarea spațiului verde, eliminarea poluării”, a completat invitatul.
La întrebarea dacă va candida la Primăria Capitalei, Alexandru Pânișoară spune că pentru aceasta, ar avea nevoie de un buget generos și de sprijin politic din partea unui partid.
„Eu sunt deschis și am manifestat disponibilitatea de a face din nou acest pas, dar niciun partid nu și-a manifestat dorința de a mă susține până acum. Rămâne de văzut și dacă vom avea alegeri, pentru că în trei luni ar trebui să le avem, dar ce mai probabil nu le vom avea, așa cum suntem obișnuiți”, a mai spus invitatul.
Acesta a enumerat numele vehiculate pentru candidatura la Primăria Bucureștiului, respectiv Dan Trifu, Ciprian Ciucu, Daniel Băluță, Cristian Popescu, eventual Gabriela Firea, care pare să nu aibă prea multe șanse, dacă ne gândim la rezultatul obținut în 2024.
„Sper că partidele politice, de această dată, vor face o formă de coaliție, alianță, că vor aduce totuși niște oameni cu competențe, care înțeleg ce înseamnă administrația publică, au experiență în administrație publică și au și o viziune de dezvoltare a acestui oraș. Dacă iarăși venim cu aceleași figuri reșapate, nu avem cum să progresăm, e imposibil”, a subliniat urbanistul.
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News