Invitat la emisiunea “Puterea Știrilor” moderată de Marinela Angheluș, candidatul PSD-PNL pentru Primăria Sectorului 2, Rareș Hopincă, a promis „cel puțin 7000 de noi locuri de parcare”.
„Vorbim de ultimul mandat, de mandatul 2022-24. În Sectorul 4 au fost create 30.000 de noi locuri de parcare. În Sectorul 2, în același interval, au fost create aproape 3500 și acestea au fost create prin desenarea de benzi pe asfalt pe străzile care au devenit cu sens unic. Această comparație este una foarte elocventă pentru rezultatele unui întreg mandat. Sectorul 2 s-a mișcat, cel puțin în problema parcărilor, dar nu numai, de 10 ori mai încet decât s-au mișcat alte sectoare ale Capitalei.
O a 2-a comparație, spre exemplu, Sectorul 3 al Municipiului București, care are o suprafață comparabilă cu a Sectorului 2, are o populație ceva mai mare, dar ca suprafață este comparabilă, are 80.000 de locuri de parcare.
În același timp, Sectorul 2, cu o suprafață similară, are 30.000 de locuri de parcare, aproape de trei ori mai puține locuri de parcare.
Este clar în acest moment că prima problemă de rezolvat în momentul în care voi prelua mandatul de primar este să creăm noi locuri de parcare. Și soluții există. Au demonstrat și alți primari.
Sunt mai multe direcții. Avem proiectul pentru următorii 4 ani: construirea unei parcări subterane în zona Ștefan cel Mare-Aleea Circului și un proiect de construit parcări supraterane de mare capacitate în fiecare cartier aglomerat din sector. Acestea sunt două direcții ce presupun investiții mai consistente, mai mari.
A 3-a direcție în schimb, este resistematizarea spațiului public dintre blocuri și o mai bună organizare a acestuia. Experiența celorlalte sectoare arată că acolo unde se face un plan concret de resistematizare, spre exemplu, în mijlocul unui cvartal de blocuri, în cartierele aglomerate, numărul locurilor de parcare crește între 20%-30%.
Sigur că trebuie făcute planuri concrete, coerente, punctuale, cu vizite în teren, cu consultarea oamenilor, cu crearea de sensuri unice în zonă, care să poată permite o afluire și o defluire coerentă. In acele cvartale poate crește numărul locurilor de parcare cu până la 30%. Lucrul acesta va fi făcut din prima zi a mandatului viitor.
Și mi-am propus ca in primii 2 ani de mandat să construiesc cel puțin 7000 de noi locuri de parcare, pentru că în acest moment în lista de așteptare la Primăria Sectorului 2 sunt peste 7000 de cereri pentru un loc de parcare și atunci este fezabil ca în primii 2 ani să acoperim această cerere. Sigur că cererea nu este uniformă. Repartizat geografic, pe pe întreg sectorul, categoric, în unele cartiere avem o cerere mai mare, în unele o cerere mai mică, dar numeric, construind sau creând 7000 de noi locuri de parcare, vom diminua mult din presiunea existentă în acest moment”.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News