Economistul Petrișor Peiu, senator AUR, a declarat, în cadrul emisiunii Puterea Știrilor, că România se confruntă în prezent cu o situație macroeconomică gravă, fiind „campioană negativă” în Uniunea Europeană la principalii indicatori economici: deficit bugetar, deficit de cont curent, deficit comercial și inflație.
„Avem cel mai mare deficit bugetar din Uniunea Europeană – anul trecut a fost 9,3%, anul acesta probabil că va depăși 10%. Avem cea mai mare inflație și cele mai mari dezechilibre comerciale și de cont curent. Toate agențiile de rating avertizează că România riscă să ajungă în categoria junk”, a afirmat Peiu.
În contextul acestei vulnerabilități economice și al unei piețe valutare foarte puțin adânci, cursul euro a depășit 5,12 lei pe piața interbancară. Peiu a explicat că această creștere abruptă a fost determinată de două evenimente petrecute luni: decizia Guvernului de a renunța la vânzarea unor obligațiuni programate și anunțul demisiei premierului Marcel Ciolacu, dublat de destrămarea coaliției de guvernare.
„În acest context au venit speculatorii, fonduri de investiții care exploatează aceste vulnerabilități. Așa s-a întâmplat și în 2008, când trei bănci au atacat speculativ leul. Banca Națională trebuie să intervină, mai ales că are o rezervă valutară de 63 de miliarde de euro – un adevărat arsenal defensiv”, a adăugat el.
Întrebat despre posibilitatea ca euro să ajungă la 6 lei înainte de turul al doilea al alegerilor prezidențiale, Peiu a respins această ipoteză ca fiind pură speculație:
„Investitorii nu sunt interesați cine câștigă alegerile, ci doar dacă își primesc banii la termen. Președintele nici măcar nu plătește dobânzile, ci Ministerul Finanțelor.”
Peiu a criticat și încercarea puterii de a pune instabilitatea economică pe seama opoziției:
„Cum poate o opoziție firavă, cu 20% în Parlament, să fie responsabilă pentru dezastrul economic produs de o coaliție care deține două treimi din Legislativ?”
Autor
-
Redactor-șef PS News, coordonează echipa de jurnaliști ai PS News din 2017. Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News