VIDEO UPDATE Marcel Ciolacu, la prima ședință de Guvern ca premier: Acesta este Guvernul României nu al PSD, nu al PNL. Ce propuneri are acesta

Sursă foto: Guvern

UPDATE 20:30

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, la finalul primei şedinţe a Executivului în noua componenţă, că a împărţit colegilor din ministere primele proiecte de ordonanţă de urgenţă care vor fi citite la următoarea şedinţă a Guvernului şi care au în vedere măsuri pentru reducerea preţurilor la alimentele de bază, sprijinirea procesării alimentelor, schema de susţinere a industriei materialelor de construcţii, precum şi introducerea energiei verzi în fermele agricole.

„Bună seara. Mă bucur să vin din nou în faţa dumneavoastră, de data aceasta ca premier al României, după prima şedinţă de Guvern. Împreună cu colegii mei am venit după ce am depus jurământul şi am dat prima ordonanţă de organizare a Guvernului. De asemenea, am dat colegilor mei primele drafturi de ordonanţe pe care vrem să le citim în următoarea şedinţă de Guvern ca să putem să aplicăm cât mai urgent.

E vorba de reducerea preţurilor la alimentele de bază, sprijinirea procesării de alimente, schema de susţinere a industriei materialelor de construcţii, plus introducerea energiei verzi în fermele agricole”, a afirmat Marcel Ciolacu, la finalul primei şedinţei a noului Executiv.

El a mai spus că „primul şi cel mai concret rezultat al unei guvernări bune este ca inflaţia să scadă”.

„Oamenii să simtă asta în preţurile unor produse de bază. Asta vrem să facem imediat şi să acţionăm încă de săptămâna viitoare. Alături de acest demers avem alte măsuri ţinţite pentru a susţine agricultura, construcţiile şi energia. Din punctul meu de vedere, sunt domeniile care fac diferenţa pentru oameni”, a completat prim-ministrul Ciolacu.

Știre inițială

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, la prima şedinţă de Guvern, că mesajul său este clar şi anume Executivul este al României şi nu al PSD sau PNL. „Nu avem altă şansă decât să ne ajutăm unii pe alţii, pentru că vom împărţi atât reuşitele, dar mai ales eventualele eşecuri”, a adăugat liderul social-democraţilor.

„Bună seara. Pentru început, doresc să le transmit câteva cuvinte românilor care ne privesc. Sunt conştient că aşteptările tuturor de la Guvernul României sunt mari. Sunt aici împreună cu colegii mei să garantez că la Guvernul României vor urma nişte luni grele de muncă, efort, tensiune, dar şi soluţii în faţa unor provocări complicate. La asta ne obligă programul de guvernare asumat astăzi în faţa Parlamentului şi în faţa românilor. Avem însă un plan bine articulat, avem o viziune pentru naţiune, este un program cu obiective ce trebuie realizate rapid. De aceea este esenţial să muncim în echipă”, a afirmat Marcel Ciolacu, în debutul şedinţei de Guvern de joi.

Şeful Executivului a adăugat că Guvernul acesta este al României, nu al PSD sau PNL.

„Vreau să fiu foarte clar încă de la început – acesta este Guvernul României nu al PSD, nu al PNL. Suntem cu toţii colegi. Nu avem altă şansă decât să ne ajutăm unii pe alţii, pentru că vom împărţi atât reuşitele, dar mai ales eventualele eşecuri”, a conchis Ciolacu.

„Urgenţa maximă este schema de reducere a adaosurilor comerciale la un număr de produse alimentare de bază pe întreg lanţul până la raft. Efectul aplicării acestei măsuri este scăderea preţurilor la câteva alimente vitale în orice gospodărie. Vreau să discutăm despre această schemă cu marile lanţuri de magazine, cu producătorii, cât şi cu distribuitori. Trebuie să convenim un efort comun, astfel încât românii să simtă un ajutor semnificativ pentru bugetul familiei. Este un gest obligatoriu faţă de toţi oamenii care au suportat efectele unei inflaţii înalte în ultimul an. Acum este important să ducem inflaţia la o singură cifră, cât putem de repede. Dar la fel de important este să avem în magazine mai multă mâncare produsă în România”, a declarat Marcel Ciolacu, la începutul şedinţei de joi a Executivului.

Premierul le-a mai cerut miniştrilor să fie pregătită lansarea rapidă a unor proiecte esenţiale pentru economie şi pentru români şi anume sprijinirea procesării de alimente, schema de susţinerii a industriei materialelor de construcţii şi introducerea energiei verzi în fermele agricole.

„În paralel, aş dori să pregătim lansarea rapidă a unor proiecte, din punctul meu de vedere, esenţiale – sprijinirea procesării de alimente, schema de susţinerii a industriei materialelor de construcţii şi introducerea energiei verzi în fermele agricole. Pare că nu avem timp de ezitări. Este momentul ca oamenii să vadă că venim imediat cu soluţii eficiente şi că le executăm, cum se spune, ca la carte. Doar aşa economia şi populaţia vor simţi cu adevărat o schimbare clară şi rezultate concrete”, a concluzionat şeful Guvernului.

 

Autor

  • Adrian Pavel

    Adrian Pavel, redactor PS News. Cu o experienţă de peste 10 ani în presă, Adrian Pavel se descrie ca fiind un împătimit al noutăţilor, practic dependent de ştiri. Încearcă de fiecare dată să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă în ţară şi în străinătate şi să ofere cele mai calde informaţii cititorilor. Este adeptul zicalei „Nimeni nu e sărac cu duhul, e doar mai puţin informat”.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: