Boloș:2024 este anul fără impozite și taxe. Noile măsuri fiscale se vor lua, probabil, în prima jumătate a anului 2025

Marcel Boloș
Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a declarat luni, la Jurnalul de Seară, de la Digi24, că „2024 este anul fără impozite și taxe”. De asemenea, a explicat că, „vorbind realist, noile măsuri fiscale se vor lua, probabil, în prima jumătate a anului 2025”.

„Cererea de plată numărul 4 e una dintre cele mai grele din perspectiva reformelor pentru a include reforma pensiilor generale, cât și reforma salarizării unice, dar și reforma taxelor și impozitelor. Vorbind realist, cred că în prima jumătate a anului 2025 se vor lua măsurile fiscale care, probabil, vor intra în vigoare începând cu 1 iulie 2025. Acest lucru rămâne de văzut, ce va stabili noul guvern, dar 2024 este anul fără impozite și taxe”, a declarat Marcel Boloș.

De asemenea, ministrul a mai explicat că recomandările Băncii Mondiale se înscriu pe linia a ceea ce a declarat FMI.

„Recomandările Băncii Mondiale se înscriu în linia aceasta a ceea ce a declarat FMI, atât în ceea ce privește taxarea verde, cât și celelalte elemente de reformă. E prematur de spus care va fi linia de urmat pentru noua politică fiscală a României, dar e o realitate că avem contribuțiile de muncă exagerat de mari și trebuie să facem și mai atractivă politica de resurse umane a României. Pe de altă parte, este nevoie de reechilibrare între impozitarea consumului, capitalului și a forței de muncă pentru a lăsa loc liber pentru ajustările la contribuțiile asupra muncii, care ar crea o supapă și un răgaz pentru mediul de afaceri, care cred că s-ar bucura”, a mai adăugat Boloș.

În ceea ce privește impozitul progresiv, ministrul Finanțelor a precizat că „e o luptă doctrinală”.

„E o lupta doctrinală în ceea ce privește impozitul progresiv. Face sens când populația are un anumit nivel de trai, care permite impozitarea progresivă. Înseamnă să iei mai mulți bani din buzunar”, a mai spus ministrul.

Totodată, Boloș a vorbit și despre cota unică.

Citește mai mult AICI

 

 

 

 

 

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: