Potrivit ultimelor sondaje, coaliția PNL-PSD va obține peste 50% din voturi la alegerile europarlamentare din iunie. Despre aceste date, despre opoziția din România dar și care este rolul acesteia în orice stat democratic, a vorbit europarlamentarul PSD Victor Negrescu, invitat în studioul Puterea Știrilor.
„Eu cred că trebuie să existe opoziție în toate statele democratice. Însă opoziția trebuie să fie constructivă și să se bazeze pe proiecte. Or, în prezent opoziția atacă dar nu vine cu soluții viabile. Asta a făcut și ca mulți aleși locali din partea aceea să plece… Și e un lucru important pentru noi. Noi vrem să susținem dezvoltarea comunităților locale și în sensul acesta poate proiectele noastre au fost mai atractive în același timp. Ce să spunem foarte deschis. USR, până acum promova mesajul prin care se opuneau penalilor în funcții publice. Au candidați controversați pe care îi susțin. Vedem, Clotilde Armand la Sectorul 1 și alți candidați care sunt suspecți”, a afirmat europarlamentarul
În continuare, acesta i-a enumerat pe Vlad Voiculescu, Dan Barna, George Simion și alții.
„Lista lor este foarte slabă, nu înțeleg cum funcționează mecanismele europene. Agenda cetățenilor este diferită de agenda politicienilor. Cetățenii vor soluții la problemele lor, au nemulțumiri, așteptări. Aceste partide din opoziție se concentrează pe PSD și pe PNL, dar cred că au pierdut, practic, obiectivul nostru, al oamenilor din politică. Noi trebuie să vorbim cu cetățenii, pentru cetățeni, în speranța că o facem cât mai bine. De aceea, probabil aici avem o creștere în sondaje a coaliției, dar și a partidelor noastre. Din nou evocam creșterea substanțială a PSD. Eu cred că aceasta va fi tendința în perioada imediat următoare, dar din nou trebuie să fim cu capul pe umeri și modești și sunt convins că vom reuși să păstrăm acest echilibru. Premierul României, cel puțin, mereu ne îndeamnă să acționăm ca atare”, a arătat europarlamentarul Victor Negrescu.
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News