VIDEO Victor Chirilă: În septembrie, R. Moldova nu alege doar Parlamentul, decide și continuarea procesului de aderare

Victor Chirilă, invitat Puterea Știrilor 29.05

 

Pachetul de asistență financiară nu este oferit R. Moldova de Uniunea Europeană pentru „că suntem noi simpatici”, a declarat ambasadorul Victor Chirilă, în direct, la Puterea Știrilor. Fondurile vin în schimbul unor reforme asumate, al schimbării sistemului politic, institutional, al respectării valorilor democratice.

„Dacă la putere vom avea un guvern instabil, un parlament incapabil să elaboreze și să aprobe legile convenite cu Uniunea Europeană, o justiție la cheremul grupurilor de interese oligarhice, atunci nimeni nu va veni. Nu vor veni nici antreprenorii, nici investițiile străine, nici firmele private din Uniunea Europeană, nici banii promiși, lucrul acesta trebuie să fie clar pentru noi toți”, a declarat Victor Chirilă.

Costul unui asemenea scenariu va fi plătit de oameni, pentu că R. Moldova are nevoie de infrastructură, dezvoltarea economiei depinde de aceasta. La alegerile din 28 septembrie, R. Moldova nu-și alege doar Parlamentul, va fi, de fapt, a doua etapă referendumului din toamna anului trecut, a explicat ambasadorul. La referendumul de anul trecut, oamenii au decis ca aderarea la Uniunea Europeană să fie consfințită în Constituție, urmând ca în 28 septembrie, să fie prevăzută ducerea la bun sfârșit a procesului.

„Ambele sunt legate. Am facut un pas, trebuie să-l facem si pe al doilea. Nu vreau să sperii, s-ar termina cu Uniunea Europeană. Este unica ocazie pe care ne-o oferă Uniunea Europeană și avem o deschidere foarte mare de la Bruxelles. Comisia Europeană ne ajută să accelerăm și procesul de screening, să demarăm cât mai curând posibil și negocierile propriu-zise pe capitole, să le finalizăm, până în 2028. Dar este nevoie ca și noi să ne facem partea noastră de muncă, să avem un parlament eficient, un guvern funcțional, stabil, care să aprobe politici, să le pună în aplicare. În caz contrar, nimic nu va ieși din din tot acest efort al nostru. Deci, practic vom rata tot ce am făcut până acum și vom rata oportunitatea unică, istorică, de a ajunge membru al Uniunii Europene până în 2030. Ar fi un mare păcat și cred că o tragedie pentru Republica Moldova”, a subliniat Victor Chirilă.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: