Cum arată R. Moldova astăzi, când își pregătește aderarea la Uniunea Europeană față de imaginea pe care o avea în urmă cu un deceniu, ce impact a avut războiul din Ucraina asupra dezvoltării sale – sunt câteva întrebări la care a răspuns Victor Ghereg, vicepreședintele COAB, în direct, la Puterea Știrilor.
„Doi ani de război înseamnă o încetinire foarte mare a creșterii economice în R. Moldova, dar, dincolo de asta, țara este destul de rezilientă și încearcă foarte bine să-și caute partenerii în Uniunea Europeană și o face cu succes, cu instrumentele pe care le are în acest moment. Deși este o situație foarte complicată, se descurcă destul de bine, mai ales că are o susținere foarte bună din partea Uniunii Europene”, a afirmat președintele Clubului Oamenilor de Afaceri Basarabeni.
În ce privește impactul războiului din Ucraina asupra mediului de afaceri din R. Moldova, Ghereg spune că acesta a mai trecut prin situații dificile, dând exemplu anul 2005, cand a fost înființat embargoul asupra produselor locale în Rusia. Însă urmarea a fost faptul că afacerile au fost nevoite să se adapteze și să caute soluții și alte piețe de desfacere în Uniunea Europeană, Statele Unite, Canada.
„Astfel, acesta a fost în realitate cel mai bun lucru care s-a putut întâmpla. Acum trebuie să ne reinventăm. Și antreprenorii sunt foarte rezilienți la schimbări și vor găsi soluții alternative. De exemplu, cel mai cel mai utilizat port pentru R. Moldova era cel de la Odesa. Când acesta nu a mai fost activ, cel de la Constanța a devenit important”, a arătat Ghereg.
Cei care nu doresc intrarea în Uniunea Europeană, în ciuda faptului că peste 80% din investițiile străine directe în economia R. Moldova vin din blocul comunitar, nu sunt informați, spune antreprenorul.
„Noi, fără piața Uniunii Europene, nu putem exista. Asta este clar, asta arată orice statistică economică și aici ar trebui să lucrăm mai bine pentru informarea populației. (…) Noi vrem integrarea în cea mai bogată piața europeană. Nu cred că o altă decizie este corectă. Orice propagandă, orice alte informații nu au niciun argument pe care să se bazeze”, a subliniat vicepreședintele COAB.
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News