Ungaria preia președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene timp de șase luni, de la 1 iulie, iar guvernul de la Budapesta și-a prezentat în avans prioritățile pentru acest mandat, relatează Politico.
Poate cel mai semnificativă mișcare a Budapestei este că a adoptat, cu această ocazie, un slogan inspirat din cel al lui Donald Trump în campania din 2016, când a câștigat președinția Statelor Unite.
Sloganul lui Trump a fost „Make America Great Again” („Să facem America măreață din nou”).
Viktor Orban, un apropiat politic al lui Trump, care a fost primit de liderul republican în primăvara acestui an la Mar-a-Lago, în Florida, nu s-a obosit să fie extrem de original: a reciclat lozinca din 2016 sub forma „Make Europe Great Again” („Să facem Europa măreață din nou”).
Sub această deviză, politicienii unguri își propun să modeleze agenda politică a blocului.
„Este o referire la o președinție activă”, a declarat ministrul ungar al Afacerilor Europene, János Bóka.
„De fapt, sloganul exprimă în mod manifest așteptarea că, împreună, ar trebui să fim mai puternici decât la nivel individual, dar că ar trebui să ni se permită să rămânem ceea ce suntem atunci când ne reunim. De asemenea, ilustrează ideea că Europa este capabilă să devină un actor global independent în lumea noastră în transformare”, a adăugat el.
Ca logo, președinția semestrială maghiară a adoptat cubul Rubik, descris de ministrul Bóka drept „esența geniului maghiar”.
Ministrul a explicat că Ungaria intenționează să propună un nou acord agricol, „centrat pe fermieri”.
De asemenea, Budapesta va căuta să obțină o protecție mai eficientă a frontierelor externe, să gestioneze „cauzele profunde” ale migrației și să coaguleze o politică mai eficientă de returnare a migranților.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News