Viktor Orban: Trump va schimba lumea, Europa trebuie să se adapteze

Sursa foto: Orbán Viktor

În timpul preşedinţiei lui Donald Trump, Statele Unite vor ieşi din războiul din Ucraina, pentru că liderul republican „urăşte războiul”, iar Europa nu poate finanţa de una singură acest război, a declarat vineri premierul ungar Viktor Orban la postul naţional de radio Kossuth, înaintea unui summit informat al liderilor Uniunii Europene, care se desfăşoară la Budapesta, transmit Reuters, EFE şi MTI.

Victoria lui Trump, „vizibilă de pe Marte”

„Victoria din SUA este… o victorie atât de mare încât este vizibilă nu numai de pe Lună, ci şi de pe Marte”, a apreciat premierul ungar, scrie Agerpres.

Orban a remarcat că este evident că preşedintele ales al SUA, Donald Trump, „caută mai degrabă pacea decât războiul, politicile antiimigraţie decât migraţia şi protecţia familiei, mai degrabă decât chestiunile (privind egalitatea) de gen”.

Politicile lui Trump „vor aduce o schimbare în lume, iar noi, europenii, va trebui să reacţionăm”, a adăugat el.

Trump va scoate SUA din războiul din Ucraina pentru că „urăşte războiul”

„Americanii vor ieşi din acest război, mai întâi şi mai întâi, ei nu vor încuraja războiul. Europa nu poate finanţa de una singură acest război… unii încă doresc să continue să trimită cantităţi uriaşe de bani în acest război pierdut, dar numărul acelora care rămân tăcuţi… şi al acelora care spun cu prudenţă că ar trebui să ne adaptăm la noua situaţie este în creştere”, a declarat premierul ungar.

„Faptul că preşedintele (ales) al Statelor Unite vrea pace în loc de război, asta îşi va lăsa amprenta asupra lumii. Pe front este evident că aceasta este o înfrângere militară. Americanii vor ieşi din război”, a spus Orban în declaraţiile sale obişnuite de vineri la radioul public Kossuth.

Orban a recunoscut totuşi că „ucrainenii au luptat eroic în ultimii doi ani şi ceva”.

Orban, un aliat al lui Trump, a declarat că, dacă Trump ar fi câştigat alegerile prezidenţiale din SUA din 2020, „nu ar fi fost război” în Ucraina, întrucât ar fi ajuns deja la acordurile necesare între părţi.

SUA nu vor mai încuraja războiul, a declarat premierul ungar, spunând că „Trump nu începe războaie. Urăşte războiul, este un om de afaceri”.

Victoria „uriaşă” a lui Trump la alegerile prezidenţiale din SUA din 5 noiembrie înseamnă că „s-a terminat cu asta”, a spus Orban, referindu-se la „finanţarea războiului”.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: