Sportivul Vlad Stancu a câştigat, joi, medalia de argint la 1.500 m liber, la Campionatul European de înot pentru juniori de la Belgrad, cu un timp care i-a adus calificarea la Jocurile Olimpice.
Calificat în finală cu al patrulea timp, Stancu a încheiat cele 30 de lungimi de bazin cu timpul de 15:00.51 minute, record naţional de seniori.
Pe primul loc s-a clasat turcul Kuzey Tuncelli (14:58.89 min. – record european de juniori). Pentru delegaţia României, medalia de joi este a treia cucerită până acum la Belgrad, scrie News.ro. Marţi seara, Vlad Mihalache a obţinut argintul la 200 m fluture, iar Daria Silişteanu a câştigat medalia de bronz la 50 m spate.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News