Statele Unite vor înceta să mai încerce să medieze un acord de pace Rusia-Ucraina în câteva zile, cu excepţia cazului în care există semne clare că se poate ajunge la o înţelegere, a declarat vineri secretarul de stat american Marco Rubio, anunţă Reuters şi BFMTV.
Marco Rubio, vorbind la Paris după întâlnirea cu liderii europeni şi ucraineni, a declarat că preşedintele Donald Trump este încă interesat de un acord, dar are multe alte priorităţi în lume şi este dispus să treacă mai departe, dacă nu există semne de progres.
La o zi după reuniunile de la Paris între americani, europeni şi ucraineni, secretarul de stat american a spus că este necesar „să se determine în zilele următoare” dacă pacea este „fezabilă” în Ucraina, subliniind că „Statele Unite au şi alte priorităţi”.
„Trebuie să determinăm în zilele următoare dacă (pacea) este fezabilă sau nu, iar dacă nu este posibilă, trebuie să mergem mai departe”, deoarece „Statele Unite au şi alte priorităţi”, a declarat el pe aeroportul Le Bourget din Paris înainte de a se urca în avion.
„Nu vom continua cu acest efort săptămâni şi luni la rând. Prin urmare, trebuie să determinăm foarte rapid acum, şi mă refer la o chestiune de zile, dacă acest lucru este realizabil sau nu în următoarele câteva săptămâni. Dacă da, suntem implicaţi. Dacă nu, atunci trebuie să ne concentrăm şi pe alte priorităţi”, a declarat Rubio, precizând că Trump este încă interesat de un acord, dar este gata să treacă mai departe dacă nu există semne imediate de progres.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News