Preşedintele rus, Vladimir Putin, a declarat miercuri, în timpul unei vizite la Beijing, că ameninţările şi conflictele din lume „întăresc” relaţia ţării sale cu China, relatează AFP, potrivit News.ro.
„În ceea ce priveşte impactul factorilor externi şi al conflictelor asupra dezvoltării relaţiilor ruso-chineze, toţi aceşti factori externi sunt ameninţări comune care întăresc cooperarea dintre Rusia şi China”, a afirmat el.
Vladimir Putin s-a declarat „optimist” în ceea ce priveşte „perspectivele” de cooperare cu aliatul său chinez, un partener indispensabil pentru Moscova într-un moment în care sancţiunile internaţionale apasă asupra economiei ruseşti. Liderul rus s-a exprimat în cadrul unei conferinţe de presă, la câteva ore după o întâlnire cu preşedintele chinez Xi Jinping, care a salutat încrederea „în creştere” între Beijing şi Moscova.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News