Zamfir (PSD) îi îndeamnă pe Nicușor Dan și Elena Lasconi să renunțe la candidaturi și să revină în administrația locală

Sursa foto: Daniel Zamfir

Liderul senatorilor PSD, Daniel Zamfir, i-a îndemnat miercuri pe primarul Capitalei, Nicușor Dan, și pe lidera USR, Elena Lasconi, să renunțe la candidaturile pentru Președinția României și să revină la administrația locală.

Declarația a fost făcută în contextul în care, potrivit PSD, Nicușor Dan ar refuza să pună în aplicare 31 de hotărâri judecătorești definitive și executorii. Prejudiciul produs de primarul general prin nerespectarea hotărârilor judecătorești ar fi de 53,6 milioane euro, iar suma ar crește cu 32.500 lei/zi prin amenzi și penalități.

”Tot am auzit că astăzi propunea o negociere cu ceilalți candidați, cu candidații proeuropeni, o negociere pentru a împiedica accederea în turul doi a lui Ponta și a lui Simion. Nicușor, e simplă negocierea. Vezi-ți de treaba ta la primărie, ai fost ales de mai puțin de un an de zile, ai cerut și un referendum ca să primești puteri sporite, ca să schimbi lucrurile în București. Rămâi la primărie, vezi-ți de treaba ta, plătește odată – pentru numele lui Dumnezeu -, plătește aceste obligații, pentru că vei îngropa și mai rău primăria, pentru că aceste sume, cu cât le plătești mai târziu, cresc penalitățile”, a afirmat Zamfir, într-o conferință de presă susținută la sediul Alianței ”România Înainte”.

Potrivit acestuia, candidatura lui Nicușor Dan ar fi doar ”un pretext” și ”o ambiție”. El a îndemnat-o și pe Elena Lasconi să își respecte promisiunile față de votanții din Câmpulung.

”Doamna Lasconi să facă același lucru. Este aleasă de mai puțin de un an. Le-a promis câmpulungenilor că le dezvoltă orașul. Aceasta este cea mai curată, onestă negociere care poate fi. Nu să păcălim oamenii, Nicușoare. Nu păcălim oamenii. Le-ai cerut votul pentru primar general, ai cerut votul la referendum. (…) Ai spus că vei candida la Președinție, pentru că a apărut fenomenul Georgescu. A fost, de fapt, numai un pretext. A fost doar o ambiție a ta. Acum, pentru binele României, pe care spui că îl dorești, vezi-ți de treaba ta la Primăria Capitalei, continuă proiectele pe care spui că le vei face și haideți să mergem pe drumul european pe care ni-l dorim cu toții”, a precizat Zamfir.

Pe 31 martie, edilul general a publicat pe Facebook rezultatele unui sondaj Verifield, conform căruia dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri prezidențiale, 35% dintre respondenți ar vota cu George Simion, 21,1% cu Victor Ponta, 20,8% cu Nicușor Dan, 16,4% cu Crin Antonescu, iar 4,3% cu Elena Lasconi. AGERPRES/(AS – redactor: Irinela Vișan, editor: Florin Marin, editor online: Gabriela Badea)

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: