Zece liste electorale, dintre care cinci ale unor partide reprezentând minorităţi naţionale, vor forma noul parlament din Serbia, conform rezultatelor finale ale alegerilor parlamentare anticipate din 17 decembrie 2023 anunţate vineri seara de Comisia electorală naţională, informează Tanjug.
Lista electorală „Serbia nu trebuie să se oprească” condusă de Partidul Progresist Sârb (SNS) al preşedintelui Aleksandar Vucic, a obţinut cele mai multe locuri în parlament – 129 din 250, după ce a adunat 1 783 701 voturi, adică 46,75 % din total.
Acesta este urmat de lista electorală a coaliţiei „Serbia împotriva violenţei” (SPN, ce include şi Partidul Român), cu 65 de locuri, şi de lista alianţei electorale ”Ivica Dacic – prim-ministru al Serbiei”, formată din partenerii de coaliţie de lungă durată, Partidul Socialist din Serbia (SPS) şi Serbia Unită (JS), care va deţine 18 mandate.
În noul parlament vor fi reprezentate, de asemenea, cinci partide care reprezintă patru minorităţi naţionale: maghiară (6 locuri), bosniacă (4 locuri), albaneză (1 loc) şi rusă (1 loc).
Din cele 18 liste care au concurat pentru un loc, opt nu au reuşit să treacă pragul parlamentar. La alegeri au votat 3.815.007 din cei 6.500.666 de alegători înregistraţi în cele 8.273 de secţii de votare. Numărătoarea a relevat 104 029 de buletine de vot nule, lăsând un total de 3 710 978 de voturi valide.
Unul dintre partidele de opoziţie din Serbia, Partidul Democrat (DS), membru al coaliţiei de opoziţie SPN, formată din douăsprezece partide, a depus vineri o plângere împotriva unei presupuse „fraude” electorale din partea partidului de guvernământ SNS, la Belgrad, în cadrul alegerilor locale desfăşurate tot la 17 decembrie, transmite France Presse.
Această coaliţie denunţă „nereguli” şi cere anularea alegerilor câştigate la nivel naţional de SNS, care a ieşit învingătoare şi în alegerile pentru consiliul municipal din Belgrad, obţinând 49 din cele 110 mandate.
Denunţând un „furt la scară largă”, Miodrag Gavrilovic, deputat şi vicepreşedinte al DS, a explicat că a depus o plângere împotriva funcţionarilor municipali din capitală responsabili de lista de alegători, despre care a afirmat că au modificat-o „în mod fraudulos” înainte de alegeri. Opoziţia susţine că alegători din afara Belgradului au fost înregistraţi de SNS pentru a vota în favoarea sa. De asemenea, ea acuză guvernul că a organizat transportul unor sârbi bosniaci – care au şi cetăţenie sârbă – pentru a vota la Belgrad.
Mii de oameni au manifestat în faţa Comisiei Electorale aproape în fiecare zi, între 18 şi 30 decembrie, pentru a cere anularea alegerilor. Următoarea demonstraţie este programată pentru marţi seara.
Preşedintele Aleksandar Vucic respinge aceste acuzaţii, afirmând că alegerile au fost „cele mai curate” din istoria democratică a ţării balcanice.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News