Zeci de migranţi au fost blocaţi sâmbătă în spatele barierelor ridicate la două puncte de trecere a frontierei pe care Finlanda o împarte cu Rusia, potrivit poliţiştilor de frontieră finlandezi, notează Reuters.
Guvernul finlandez acuză Moscova că direcţionează migranţii spre punctele de trecere ca represalii pentru decizia sa de a aprofunda cooperarea în domeniul apărării cu Statele Unite, afirmaţie negată de Kremlin.
Gărzile de frontieră finlandeze au ridicat bariere începând de vineri la miezul nopţii la punctele de trecere a frontierei Vaalimaa, Nuijamaa, Imatra şi Niirala, în sud-estul Finlandei, care reprezintă cea mai mare parte a traficului între cele două ţări.
În ciuda închiderii, zeci de migranţi au ajuns sâmbătă după-amiază la punctele de trecere Nuijamaa şi Vaalimaa şi au aprins un foc de tabără la temperaturi negative în spatele gardurilor de sârmă ghimpată.
La Nuijamaa, două persoane au reuşit să treacă de bariere şi să intre în Finlanda.
„Suntem în curs de consolidare a barierelor, astfel încât un astfel de lucru să nu mai fie posibil”, a declarat colonelul Mika Rytkonen, potrivit postului public de televiziune finlandez YLE.
Finlanda are o graniţă comună cu Rusia de 1.340 km, care serveşte, de asemenea, ca graniţă externă a Uniunii Europene. Aproximativ 300 de solicitanţi de azil, majoritatea din Irak, Yemen, Somalia şi Siria, au ajuns în Finlanda în această săptămână, potrivit poliţiştilor de frontieră.
Patru puncte de trecere regulată a frontierei rămân deschise deocamdată, dar solicitanţii de azil se pot prezenta acum doar la două dintre ele, la Salla şi Vartius, mai la nord, au declarat poliţiştii de frontieră.
Sâmbătă, 67 de persoane au sosit pentru a solicita azil la postul de la Vartius, a precizat unitatea locală a poliţiei de frontieră pe X, cunoscut anterior sub numele de Twitter. Un grup de migranţi a sosit la o jumătate de oră după ce postul s-a închis, a relatat presa locală.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News