Preşedintele Maia Sandu a semnat vineri seara decretul privind declararea zilei de 16 septembrie zi de doliu naţional, în semn de profundă tristeţe cauzată de decesul primului preşedinte al R. Moldova, Mircea Snegur, susţinător activ al mişcării de renaştere naţională, demnitar care a avut un rol esenţial în promovarea independenţei, libertăţii şi suveranităţii R. Moldova, se arată în comunicatul preşedinţiei de la Chişinău, potrivit Deschide.md.
Potrivit decretului prezidenţial, în toate localităţile din republică, precum şi la misiunile diplomatice şi consulare ale R. Moldova de peste hotare, drapelul de stat va fi coborât în bernă.
La ora 12:00, se va cinsti memoria preşedintelui Mircea Snegur prin păstrarea unui moment de reculegere.
Autorităţilor publice, întreprinderilor şi organizaţiilor li se recomandă să renunţe la desfăşurarea acţiunilor distractive de masă, iar instituţiilor mass-media să ţină cont de specificul zilei la editarea publicaţiilor şi la formarea programelor, notează Agerpres.
Furnizorul public naţional de servicii media Compania „Teleradio-Moldova” va transmite în direct funeraliile.
Reprezentanţii mass-media vor avea acces în Catedrala Mitropolitană „Naşterea Domnului”, în seara zilei de 15 septembrie, de la ora 19:30.
Din cauza măsurilor speciale de securitate, reprezentanţii mass-media sunt rugaţi să poarte legitimaţiile de presă.
Corpul neînsufleţit al preşedintelui Mircea Snegur a fost depus vineri seara la Catedrală Mitropolitană „Naşterea Domnului”, iar sâmbata dimineaţa la Palatul Republicii, începând cu ora 10.00, pentru ca toţi care vor să-şi poată lua rămas bun şi să-i aducă un ultim omagiu celui care a fost primul preşedinte al R. Moldova, informează IPN.
Zeci de persoane au venit vineri seara la Catedrala Mitropolitană pentru a-şi lua rămas bun de la primul preşedinte al R. Moldova. Oamenii au adus flori şi au aprins lumânări în memoria fostului şef de stat, a relatat Newsmaker.
Mircea Snegur va fi înmormântat la Cimitirul Central din Chişinău de pe strada Armenească.
Primul preşedinte al R. Moldova, Mircea Snegur, a decedat la 13 septembrie din cauza unei boli incurabile.
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News