Zilele în libertate ale Dianei Șoșoacă sunt numărate: Este urmărită penal pentru 11 infracțiuni!

Sursa foto: Instagram/dianaiovanovicisosoaca

Partidul S.O.S. România a transmis vineri, 19 septembrie, într-un comunicat de presă, că președintele formațiunii, Diana Șoșoacă, în prezent europarlamentar, a primit o citație în care este vizată de nu mai puțin de 11 infracțiuni.

Citația are acuzații de antisemitism, legionarism și negarea sau minimizarea holocaustului, pe care partidul lui Șoșoacă le încadrează în categoria „delict de opinie”, potrivit epochtimes-romania.com.

Dosarul a fost deschis de oamenii legii în anul 2021, iar Diana Șoșoacă are calitatea de suspect.

„Cel mai vocal om politic în susținerea Palestinei a primit o citație în calitate de suspect, în care sunt menționate 11 infracțiuni printre care promovarea în public a legionarismului, antisemitismului și negarea sau minimizarea holocaustului. Dosarul este din 2021 și motivul anchetei penale ar putea avea legătură cu declarațiile făcute împotriva introducerii în școli a materiei obligatorii intitulată „Istoria Evreilor. Holocaustul”.

Cadrul legislativ represiv care reinstituie delictul de opinie în România postdecembristă a fost construit încă din 2002, când guvernul Năstase elaborează OUG 31/2002, ulterior completată cu „legea antilegionară” 217/2015, inițiată de Crin Antonescu și promulgată de Klaus Werner Iohannis. Tot Klaus Iohannis a promulgat legea combaterii antisemitismului, inițiată de Silviu Vexler (157/2018), iar parlamentarii au votat aproape în unanimitate. În timp ce diferiți formatori de opinie repetă compulsiv ideea că România este o democrație, constatăm că nu poate exista democrație câtă vreme nu există libertatea de exprimare, care a fost anulată de acest cadru legislativ represiv.

Deja au avut loc câteva precedente periculoase pentru libertatea de exprimare, precum cazul colonelului Vasile Zărnescu, anchetat și condamnat la închisoare în prima instanță pentru că a scris articole și o carte. Interzicerea Dianei Iovanovici-Șoșoacă la alegerile prezidențiale de către CCR pe 5 octombrie 2024 a fost un alt precedent periculos, iar acum asistăm la o escaladare a represiunii prin ploaia de anchete penale declanșate împotriva membrilor Partidului S.O.S. România, culminând cu această citație adresată președintei partidului.

De ce atâta agitație pentru un partid pe care sistemul îl prezintă în sondaje ca fiind nesemnificativ? Poate sunt îngrijorați de faptul că politica externă dusă de europarlamentarul Diana Iovanovici-Șoșoacă, prin care cere sancțiuni pentru Israel, a început să aibă efecte. Poate sunt îngrijorați că pe plan intern, pe lângă acțiunile împotriva instituțiilor corupte ale statului, a înviat conștiința națională prin Școala de Vară a Partidului S.O.S. România, care a fost o academie a românismului unde s-au difuzat informații necenzurate despre istoria adevărată”, se arată în sursa citată.

S.O.S vorbește despre „oameni politici persecutați pentru delict de opinie”.

„În ciuda oricăror neînțelegeri politice, partidele de opoziție trebuie să știe că pasivitatea lor în astfel de cazuri, în care oameni politici sunt persecutați pentru delict de opinie, le va atrage propria condamnare. Susținătorii altor personaje din zona suveranistă trebuie și ei să fie conștienți de acest lucru. Doar făcând scut în jurul celor acuzați de crime de gândire putem să ne păstrăm libertatea câștigată cu atât de mult sânge vărsat. Astăzi este Diana Iovanovici-Șoșoacă. Dacă tăcem, mâine poate fi oricare dintre noi. Mărturisirea este calea spre mântuire și a venit timpul să ne găsim curajul să vorbim. Nu ne pot aresta pe toți!”, mai transmite partidul.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: