Compania Municipală Energetica Servicii București, controlată de Primăria Generală, a publicat anunțul pentru achiziționarea a 20 de minicentrale termice pe platforma Sistemului Electronic de Achiziții Publice (SEAP). Valoarea investiției va fi undeva între 5 milioane și 79,4 milioane de lei.
Decizia Primăriei de a achiziționa aceste minicentrale a fost luată încă din ședința de consiliu din 30 martie 2023. Potrivit informațiilor de atunci, minicentralele vor fi utilizate pentru încălzirea a peste 16.300 de apartamente de pe raza celor 6 sectoare ale Bucureștiului.
Achiziționarea se va realiza, printr-un acord-cadru cu durata de 12 luni de la data semnării și se va realiza în trei loturi. Unul dintre factorii relevanți în calculul câștigătorilor/câștigătorului licitației, pe lângă raportul calitate preț, este și timpul în care vor îndeplini cerințele contractului, cu numele de „Achiziția de Capacități modulare de producere de energie termică (tip container) pentru rețeaua de termoficare a Municipiului București” .
Potrivit caietului de sarcini, livrarea containerelor termice include:
- Containerele complet echipate și montate pe poziție
- Coșurile de fum și canalele de fum aferente, livrate și montate pe poziție
- Stație de dedurizare
Citeşte mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News