SURSE – OUG privind migrația aleșilor locali, pe masa Guvernului
Ordonanța de Urgență prin care aleșii locali își pot schimba partidul din care fac parte fără să își piardă mandatul s-ar afla pe Ordinea de zi a ședinței de Guvern programată marți, de la ora 15.00, potrivit Digi 24. Premierul Victor Ponta a declarat, cu puțin timp în urmă, că nu poate confirma informația. ”Nu știu […]
CSM solicită verificare a patru dosare ale lui Bercea Mondial
Consiliul Superior al Magistraturii solicită procurorului general al României să verifice patru dosare ale lui Bercea Mondial în care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, existând posibilitatea ‘să se fi greşit’, a declarat marţi vicepreşedintele CSM, Gheorghe Muscalu. El a spus că raportul Inspecţiei Judiciare cu privire la dosarele penale pe numele lui Bercea Mondial scoate în […]
FOTO Nicușor Constantinescu, fotografiat din nou la New York
Președintele suspendat al Consiliului Județean Constanța. Nicușor Constantinescu, a fost fotografiat, din nou, la New York. De această dată, Nicușor Constantinescu își făcea cumpărăturile într-un centru comercial, potrivit B1TV. Președintele suspendat al CJ Constanța a cerut instanței să îi permită să stea în SUA până în octombrie pentru a se reface după intervenția chirurgicală. Este […]
”Iohannis preia stilul politic al lui Traian Băsescu”
Deputatul Partidului Liberal Reformator, Grațiela Gavrilescu, a transmis, prin intermediul unui comunicat de presă remis PSnews.ro că prezidențibilul ACL PNL-PDL, Klaus Iohannis, demonstrează, cu fiecare apariție televizată, că preia ”stilul politic” a lui Traian Băsescu. „Domnul Iohannis nu încetează să ne uimească. Fiecare apariție publică a domniei sale relevă adevăratul caracter al celui care și-a făcut […]
VIDEO Macovei a acceptat provocarea Ice Bucket. A turnat APĂ cu GHEAŢĂ peste Voiculescu, Năstase, Fenechiu
Candidatul independent la prezidentiale, Monica Macovei, a răspuns la Ice Bucket Challenge, însă nu şi-a vărsat găleata cu apă şi gheaţă în cap. Europarlamentarul a turnat apa dintr-o carafă peste pozele lui Dan Voiculescu, Adrian Năstase, George Copos şi Relu Fenechiu. „După cum ştiţi, eu am făcut DNA şi rezultatele se văd”, a spus Monica […]
Încă o pierdere în partidul lui Udrea. Un vicepreşedinte PMP a trecut la UNPR
Prin intermediul unui comunicat de presă, UNPR a făcut anunţul conform căruia vicepreşedintele PMP Florin Secară a plecat de la partidul lui Udrea la UNPR. Vicepreşedintele PMP Florin Secară s-a înscris în UNPR şi îşi va desfăşura activitatea parlamentară în grupul PSD din Camera Deputaţilor. Florin Secară a fost ales deputat în circumscripţia electorală nr. […]
Maria Grapini a comis-o din nou. Ce greşeli gramaticale a făcut europarlamentarul
Europarlamentarul PC Maria Grapini s-a făcut remarcată, în mandatul de ministru al Turismului, printr-o sumedenie de greşeli gramaticale. Aceasta şi-a stupefiat, din nou, prietenii de pe Facebook cu o postare plină greșeli gramaticale. ”Ma pregatesc sa merg la Scoala de vara a tineretului Partidului Conservator.M-am gandit la ce tema voi prezenta?: ARTA COMUNICARII.Cum influienteaza comunicarea ,cariera […]
Când politica devine, cu adevărat, URÂTĂ…
Chiar dacă mai avem doar câteva săptămâni până la alegeri şi, în consecinţă, recunoaştem sau nu, ne aflăm în vârf de campanie electorală, sunt, totuşi nişte lucruri care… nu se fac! De pildă, nu se face să pui orgoliul de partid mai presus de liniştea- şi aşa relativă- a câtorva zeci de mii oameni, mai […]
Mandatul lui Băsescu, pe muchie de cuţit. Ce greşeală îi poate aduce SUSPENDAREA
PSD nu exclude o nouă suspendare a lui Traian Băsescu, dar acest demers ar fi greu de gândit în condiţiile actuale. Europarlamentarul social-democrat, Cătălin Ivan, avertizează că dacă preşedintele insistă, va fi suspendat din funcţie. Nu este exclusă suspendarea În opinia lui Cătălin Ivan, o nouă suspendare a preşedintelui „nu este exclusă, dar e dificil […]
UPDATE Bunea Stancu, adus la Tribunal sub escortă/ Vezi ce au decis magistrații
UPDATE; Magistrații Tribunalului Galați au respins cererea procurorilor anticorupție de arestare preventivă a președintelui suspendat al CJ Brăila, Bunea Stancu. Astfel Bunea Stancu rămâne în arest la domiciuliu. Gheorghe Bunea Stancu, președintele suspendat al Consiliului Județean Brăila a fost adus marți la Tribunalul Galați fără cătușe la mâini, sub escortă polițienească. Aici urmează să se […]