De ce mânâncă liberalii popcorn la matineu în timp ce băieții mari merg seara la film?
Echipa de comunicare a PNL este una extrem de activă. Pe lângă tonele de comunicate de presă pe care le dau în fiecare zi, specialiștii în PR au avut timp să organizeze, paradoxal, o dimineață de film. (Așa cum am înțeles din mesajele misterioase) Am fost anunțați cu mare fast pe toate rețelele de socializare […]
Ceremonia de învestitură a lui Vâlcov a fost AMÂNATĂ
Ceremonia de învestitură a lui Darius Vâlcov în funcția de ministru al Bugetului a fost amânată. Președintele Traian Băsescu a amânat această ceremonie după ce premierul a renunțat să mai participe la eveniment. „Președintele României, domnul Traian Băsescu, a decis amânarea ceremoniei de depunere a jurământului de învestitură a domnului Darius-Bogdan Vâlcov în funcţia de […]
Avocatul Poporului reacționează față de OUG privind libera migrație
Victor Ciorbea a reacționat cu privire la proiectul de lege care dă liber migrației primarilor către alte partide, fără a își pierde funcția. Avocatul Poporului a declarat că nu se poate pronunța asupra acestui proiect, însă a precizat că va studia actul normativ, așteptând și punctele de vedere ale partidelor. ‘Vorbim despre lucruri care nu […]
PNL și PDL vor convocarea de urgență a Birourilor permanente reunite
Grupurile parlamentare ale PNL și PDL au solicitat convocarea de urgență a ședinței Birourilor permanente reunite. Solicitarea depusă de liderii liberali și democrat-liberalii prevede dezbaterea și adoptarea Raportului privind Carta Albă a Apărării 2013. „Precizăm că această ‘Cartă Albă a Apărării’ reprezintă, conform art. 4 al Legii 473/2004 privind planificarea apărării, unul dintre principalele documente […]
A fost recuperat întreg prejudiciul din dosarul Zambaccian
Prejudiciul din dosarul Zambaccian a fost achitat integral de către Adrian și Daniela Năstase. Suma de 1,824 milioane de lei, prejudiciul din dosarul Zambaccian a fost plătit integral pe 28 ianuarie ‘Conform deciziei penale nr. 1/ 06.01.2014 pronunțată de ICCJ — Completul de 5 Judecători în dosarul nr. 1919/ 1/ 2013, instanța de judecată a […]
Klaus Iohannis, acuzat de boala răzgândelii
Președintele PNL este acuzat că de când a „îmbrăcat mantaua de candida la președinție”, viziunile i s-au schimbat brusc. Senatorul PSD Gabriela Firea îl critică, prin intermediul unui comunicat de presă remis PSnews, pe prezidențiabilul PNL Klaus Iohannis. Purtătorul de cuvânt al campaniei prezidențiale PSD, Gabriela Firea, afirmă că Iohannis și-a schimbat brusc părerile de […]
PNL îi amenință cu plângeri penale pe miniștrii lui Ponta
GabrieL Andronache, deputat PNL îi amenință cu plângeri penale pe miniștrii care își vor pune semnătura pe ordonanța privind migrația aleșilor locali și totodată, Andronache solicita Avocatului Poporului contestarea acesteia la Curtea Constituțională., Andronache transmite că vor ataca în contencios administrativ prin ridicarea excepției de neconstituționalitate conform art. 9 din Legea nr. 554 din 2004 acest […]
Petrache recunoaște că primarii PNL sunt șantajabili
Secretarul general al PNL, Marian Petrache, recunoaște că primarii liberali sunt șantajabili. În contextul în care Guvernul se pregătește să emită o Ordonanță de Urgență pe baza căreia aleșii locali își vor putea schimba partidul, în termen de 10 zile, fără a-și pierde mandatul, liberalii se simt cei mai vizați, motiv pentru care Marian Petrache […]
Primar revoltat din cauza OUG pentru libera migrație: „Distrugem o țară întreagă”
Proiectul ordonanței de urgență privind libera migrație pentru aleșii locali nu a fost privită cu ochi buni de toată lumea. Chiar unul dintre cei vizați direct de proiectul de lege s-a revoltat. Primarul din Târgu Mureș, Dorin Florea, este de părere că OUG este un mijloc „de a îi umili și șantaja pe aleșii locali”. […]
UDMR dezminte informațiile privind proiectul de autonomie
UDMR transmite că informațiile apărute în presă referitoare la conținutul proiectului de autonomie conform căruia Ținutul Secuiesc va avea președinte propriu nu au ca sursă Uniunea, textul documentului nefiind public, se arată într-un comunicat de presă remis PSnews.ro de UDMR. ”Pe parcursul ultimelor ore, au apărut în organele media ştiri referitoare la conţinutul proiectului de lege […]