Iohannis a acordat Drapelul de luptă Comandamentului Apărării Cibernetice
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, marţi, decretul privind acordarea Drapelului de luptă Comandamentului Apărării Cibernetice, potrivit agerpres. Comandamentul Apărării Cibernetice fost înfiinţat pe 1 decembrie 2018, se află în subordinea şefului Statului Major al Apărării şi reprezintă autoritatea competentă a Ministerului Apărării Naţionale în domeniile securităţii cibernetice, apărării cibernetice şi tehnologia informaţiei.
Ionuț Stroe: PNL nu susține taxe noi, dar „este nevoie de ele”
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a declarat marţi că măsurile care vizează aceste ajustări bugetare nu se referă doar la eliminarea facilităţilor şi că sunt multe alte măsuri privind creşterea gradului de colectare, zona de taxare a produselor de lux sau pe zona produselor de viciu, mărirea redevenţelor, potrivit news.ro. El a precizat […]
ANALIZĂ Cine se teme de eliminarea facilităților fiscale
Disputată în nenumărate rânduri și în birourile guvernului, și în spațiul public, tema eliminării facilităților fiscale din IT, agricultură și construcții e departe de a se fi terminat. Săptămâna trecută, mai mulți reprezentanți ai acestor industrii spuneau că, dacă aceste facilități vor fi eliminate, România riscă să se confrunte cu un nou exod al forței […]
EXCLUSIV Eliminarea unor facilități fiscale. Ce s-a discutat la PNL
Invitat la emisiunea Puterea Știrilor, europarlamentarul PNL Cristian Bușoi, vicepreședinte PNL, a dezvăluit discuțiile din interiorul PNL referitoare la eliminarea anumitor facilități fiscale. Potrivit liberalului, nu a existat nicio discuție și nu va exista pentru scoaterea facilităților fiscale de la IT, domeniu în care veniturile angajaților nu sunt impozitate. „Da, am fost la ședința Biroului […]
Trenul IR 472 Bucureşti Nord-Curtici-Budapesta înregistrează 413 minute de întârziere
Trenul internaţional IR 472 Bucureşti Nord-Curtici-Budapesta se află în circulaţie pe teritoriul României şi îşi continuă călătoria spre destinaţie, înregistrând 413 minute de întârziere, din cauza unei defecţiuni la locomotivă, informează CFR Călători. Trenul IR 472 trebuia să ajungă la Budapesta la ora 08:50, ora Ungariei. Potrivit unui comunicat postat pe site-ul companiei, în cursul nopţii […]
Iohannis, mesaj de Ziua SUA: Prietenia noastră, reconfirmată de Parteneriatul Strategic
Președintele Klaus Iohannis a transmis, marți, un mesaj cu ocazia Zilei Independenței SUA, în care spune că prietenia de lungă durată dintre România şi Statele Unite este reconfirmată de Parteneriatul Strategic „solid și vibrant, bazat pe angajamentul nostru comun față de valorile democratice”. „O zi a Independenței fericită pentru prietenii și aliații noștri! Prietenia noastră […]
Operațiunea Crăișorul. AUR a încercat să modifice jurământul parlamentarilor cu un citat din Avram Iancu
Anul viitor e un an cu multe rânduri de alegeri electorale: locale, parlamentare, europarlamentare și prezidențiale. Tot anul viitor se împlinesc 200 de ani de la nașterea lui Avram Iancu. Pentru că poate deveni un veritabil agent electoral, numele lui Avram Iancu e foarte des prezent în acțiunile și discursurile celor de la AUR, care […]
Calvarul DN1 se amplifică! Trafic restricţionat între Braşov şi Predeal
Calvarul şoferilor care aleg DN1 se va amplifica în perioada următoare. Autorităţile au anunţat, marţi că traficul va fi restricționat pe DN1, între Brașov și Predeal, timp de o lună şi recomandă şoferilor să evite zona! Circulația pe DN1, între Brașov și Predeal, va fi restricționată pentru o lună. Șoferii sunt rugați să folosească trasee […]
Românii, pe primul loc la achiziția de case în Italia
O analiză realizată de Kiron Partner (Biroul de Studii Technocasa) în regiunea Umbria, Italia, arată că numărul familiilor străine care cumpără locuințe este în creștere. Studiul a comparat date privind acordarea de credite de către bănci într-un context economic în schimbare. În Umbria, o regiune aflată în centrul Italiei, 63,5% dintre creditele ipotecare au fost emise persoanelor de […]
Zuckerberg, atac frontal la Musk. Threads, aplicaţia clonă pentru Twitter
Compania Meta, care deţine Facebook, lansează o nouă aplicație pentru a rivaliza cu Twitter, care va fi disponibilă joi. Aplicația, care se numește Threads și este disponibilă pentru precomandă pe Apple Store, va fi conectată la Instagram. Capturile de ecran arată o pagină ce seamănă cu Twitter. Meta descrie Threads drept o „aplicație de conversație […]