Instituţiile din România îşi întăresc sistemele de securitate
Camera Deputaților îşi întărește măsurile de securitate după incidentele recente. În luna mai, o membră AUR a încercat să intre în parlament cu mai multe gloanţe, iar o altă persoană a venit pentru angajare cu droguri. Instituțiile importante vor să-şi schimbe sistemele de securitate şi să le adapteze la nivelul din acest moment, asta pentru […]
Primarul USR al Timişoarei, Dominic Fritz, a concediat o funcționară pentru un tricou purtat la birou
Primarul Timișoarei Dominic Fritz a concediat-o, în urma cercetării disciplinare, pe o funcționară celebră, acuzată, printre altele, că s-a dus la lucru cu un tricou pe care scria „Stop abuzurilor din administrația locală”. „Pe parcursul procesului de sancționare, funcționarul a primit măsuri disciplinare din ce în ce mai severe, însă nu a manifestat nicio intenție […]
VIDEO Au trecut 47 de ani de când România atingea perfecţiunea
18 iulie 1976 e ziua în care a început cea mai frumoasă poveste a sportului românesc şi mondial! E ziua perfecţiunii, e ziua în care Nadia, gimnasta antrenată de Marta şi Bela Karoly, a schimbat istoria unei discipline şi a câştigat inimile unei planete, notează COSR. Pe 18 iulie 1976, la JO Montreal, în sala […]
FOTO R. Moldova: Centrul Rus de Știință și Cultură de la Chișinău, propagandă și sprijin pentru separatism
Războiul din Ucraina a adus în atenția opiniei publice structurile externe ale Federației Ruse și acțiunile acestora derulate pentru susținerea intereselor Moscovei în terțe țări. Una dintre aceste instituții care promovează interesele Rusiei, în special în domeniul propagandei, îl reprezintă Centrul Rus pentru Știință și Cultură din Republica Moldova, filială a Agenției Federale al Federației […]
Surpriza din vacanţa în Grecia: Vecinul de hotel face grătar pe balcon
O familie de români plecată în vacanţă în Grecia a avut parte de o surpriză neplăcută când vecinii de palier au pus de-un grătar pe balcon. O familie de români formată din doi adulți și doi copii au avut parte de momente de coşmar în Grecia, după ce au avut neşansa de a fi vecini […]
Amendă pentru Djokovic după finala de la Wimbledon. Care este motivul
Tenismanul sârb Novak Djokovic a fost amendat cu 8.000 de dolari după ce şi-a distrus racheta de unul dintre stâlpii fileului, în timpul finalei turneului de Mare Şlem de la Wimbledon, pierdută duminică în faţa spaniolului Carlos Alcaraz, informează DPA. All England Lawn Tennis Club a confirmat că Djokovic a fost sancţionat pentru „abuz de […]
Cod roșu de caniculă în Grecia. Avertizarea MAE
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Grecia că Serviciul local de Meteorologie (EMY) a prelungit perioada pentru care este valabil actualul cod roşu de caniculă, pentru întreg teritoriul ţării (temperaturi care vor atinge valoarea de până la 42 de grade Celsius), pentru săptămâna 17-22 iulie 2023. […]
Europa a atins luni aproape 45°C. Cea mai ridicată temperatură a fost înregistrată în sudul Spaniei
Cea mai ridicată temperatură din Europa a fost înregistrată luni în sudul Spaniei, unde la Andujar s-au înregistrat 44,8°C, transmite BBC. Sicilia nu a fost prea departe, cu 43,5C. Şi ţări precum Italia, Grecia şi Turcia au depăşit, de asemenea, 40C, astfel încât căldura a fost generalizată. De asemenea, se preconizează că va continua pentru […]
Nicușor Dan: Al doilea şantier pentru reabilitarea sistemului de termoficare cu fonduri nerambursabile
Primarul Capitalei Nicuşor Dan anunţă că a fost deschis al doilea şantier pentru reabilitarea sistemului de termoficare cu fonduri nerambursabile prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM). Primăria va moderniza 210 km de reţea de termoficare, cu o valoare de 260 de milioane de euro, 200 de milioane euro fiind fonduri nerambursabile . ”S-a deschis cel […]
Guvernul a ajuns la o înţelegere informală cu Bruxelles-ul să nu piardă bani UE
Guvernul a ajuns la o înţelegere informală cu Comisia Europeană pentru ca Executivul comunitar să nu declanşeze procedura de suspendare a unor fonduri UE destinate României, parte din calendarul multianual şi PNRR, deşi statul român va depăşi ţintele de deficit excesiv atât în 2023, cât şi în 2024, potrivit informaţiilor obţinute de Profit.ro. Deşi Comisia […]