Data la care românii primesc banii pe cardul de energie! Ministrul Adrian Câciu a făcut anunțul

Românii vulnerabili așteaptă cu sufletul la gură încărcarea cardurilor de energie, pentru a-și putea achita facturile. Iar Adrian Câciu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, a anunțat când intră banii. Adrian Câciu, Ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene, a anunțat, în această dimineață, că românii vor primi banii pe cardurile de energie pe data de 15 septembrie. […]

Începe Summit-ul Iniţiativei celor Trei Mări (I3M) – Oficiali Apple, Amazon și IBM, întâlniri cu premierul Ciolacu

Premierul Marcel Ciolacu va avea, miercuri, întrevederi cu preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu şi cu emisarul special al preşedintelui SUA pentru climă, John Kerry, și cu importanți oameni de afaceri americani. Întrevederi cu Maia Sandu și John Kerry Potrivit programului oficial transmis de Guvern, premierul Marcel Ciolacu va avea miercuri, la ora 10.00, la Palatul […]

La Brașov a început construirea unei fabrici de componente electronice

Astăzi, în prezența primarului Allen Coliban și a președintelui Agenției Române pentru Investiții și Comerț Exterior (ARICE), Rareș Burlacu, reprezentanții companiei germane DIEHL Controls, în parteneriat cu compania de investiții în parcuri industriale și logistice, CTP, au pus piatra de temelie a viitoarei fabrici de sisteme electronice care va fi construită la Brașov pe DN […]

Marcel Ciolacu se va întâlni miercuri cu Maia Sandu și cu John Kerry

Marcel Ciolacu va avea miercuri mai multe întrevederi extrem de relevante pentru securitatea regională și pentru România, în contextul organizării la București a Summit-ului Inițiativei celor Trei Mări (I3M) și a Forumului de Afaceri I3M, în perioada 6-7 septembrie 2023. Premierul se va întâlni de dimineață cu președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, ulterior în programul […]

„Nu există modificări ale cotelor de TVA”, anunță Boloș. Ce alte măsuri mai pregătește Guvernul

Marcel Boloș

Invitat la Antena 3, ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a abordat contextul economic actual din România, subliniind imperativul unor măsuri fiscale și bugetare pentru a susține antreprenorii și economia în ansamblu. De asemenea, a răspuns la întrebări referitoare la impozitul pe venit, voucherul de vacanță, TVA și alte aspecte relevante din sfera fiscală și bugetară. Pe […]

Cei mai mulţi români îşi doresc să închirieze apartamente cu două camere

Storia.ro, platforma imobiliară lansată de OLX, a realizat un studiu în rândul românilor care caută sau vor căuta o locuinţă în perioada următoare, conform comunicatului remis redacţiei. Potrivit sursei citate, cel mai mare interes îl reprezintă apartamentele cu două camere, urmate de garsoniere şi de apartamentele cu trei camere. Cei mai mulţi caută pe platformele […]

Constanța: Trageri spectaculoase cu complexele antiaeriene Gepard pentru misiunea internațională

„Gheparzii Transilvani” – botezul focului în Capu Midia! Pregătirea pentru executarea unei misiuni internaționale la cele mai înalte standarde reprezintă pentru militarii Detaşamentului de Apărare Antiaeriană Rotația a XIV-a principalul scop în această perioadă. Aceștia sunt în poligonul de trageri din cadrul Școlii de Instruire pentru Apărare Antiaeriană „General de brigadă Ion Bungescu” – Capu […]

Predoiu: Lipsurile de orice fel nu sunt o scuză pentru a nu ne face datoria faţă de cetăţeni

Sursă foto: Sabin Cirstoveanu/ Inquam Photos

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, le-a transmis, marţi, şefilor structurilor de ordine publică din MAI, că lipsurile de orice fel nu sunt o scuză pentru ca angajaţii ministerului să nu-şi facă datoria faţă de cetăţeni. Potrivit unui comunicat transmis de MAI, Cătălin Predoiu a convocat o şedinţă, în sistem videoconferinţă, cu şefii structurilor de ordine […]