Sebastian Kurz neagă acuzația de mărturie mincinoasă
Fostul cancelar austriac Sebastian Kurz şi-a susţinut miercuri nevinovăţia în prima zi a procesului în care este acuzat că a făcut o mărturie mincinoasă în faţa parlamentului, într-o ţară zguduită de scandaluri de corupţie, transmite AFP. Kurz a spus jurnaliștilor că speră ca procesul său să fie corect, iar la final acuzațiile să fie dezmințite, […]
Xi Jinping a numărat întâlnirile cu Putin: „Ne-am văzut de 42 de ori. Am dezvoltat o prietenie profundă”
Preşedintele rus, Vladimir Putin, a declarat miercuri, în timpul unei vizite la Beijing, că ameninţările şi conflictele din lume „întăresc” relaţia ţării sale cu China, relatează AFP, potrivit News.ro. „În ceea ce priveşte impactul factorilor externi şi al conflictelor asupra dezvoltării relaţiilor ruso-chineze, toţi aceşti factori externi sunt ameninţări comune care întăresc cooperarea dintre […]
Ultimul bilanț al loviturii asupra unui spital din Gaza: cel puțin 471 de morți
Cel puţin 471 de oameni au fost ucişi de racheta care a lovit marţi seara un spital din Gaza, a anunţat miercuri ministerul sănătăţii din guvernul Hamas care controlează teritoriul respectiv. Agenţia dpa, care a preluat informaţia, nu au fost în măsură să verifice bilanţul din surse independente. Ministerul a adăugat că explozia de la […]
Aeroportul belgian Ostende, evacuat după o alertă cu bombă; evacuare şi la Palatul Federal în Elveţia
Aeroportul din oraşul belgian Ostende a fost evacuat miercuri în urma unei alerte cu bombă, la două zile după atacul terorist de la Bruxelles în care au fost ucişi doi cetăţeni suedezi, transmite agenţia EFE. Ostende-Bruges este un mic aeroport situat în nord-vestul Belgiei şi care are legături aeriene în special cu destinaţii spaniole. În […]
ANALIZĂ Realitatea paralelă a lui Cioloș: visează la Cotroceni, dar în sondaje are sub 1%
Europarlamentarul REPER Dacian Cioloş ia în calcul atât o candidatură la alegerile europarlamentare, cât şi şi una la alegerile prezidenţiale de anul viitor. „Am spus deja de mai multă vreme că sunt gata să să candidez şi la europarlamentare, şi la prezidenţiale. Mă interesează proiectul prezidenţial pentru că mi se pare că în contextul actual, […]
Ciolacu: Limba oficială pentru minoritatea română din Ucraina este limba română
Limba oficială pentru minoritatea română din Ucraina este începând de astăzi limba română, nu limba moldovenească, a declarat, miercuri, la Kiev, premierul Marcel Ciolacu. El a declarat, la finalul şedinţei comune ale guvernelor României şi Ucrainei, că autorităţile de la Kiev au decis, miercuri, recunoaşterea limbii române ca limbă oficială a minorităţii române din Ucraina. […]
Mizele vizitei lui Biden în Israel. Chifu: Intrarea în Gaza va fi foarte greu de evitat
Invitat în emisiunea Puterea Știrilor, analistul de politică externă Iulian Chifu a descifrat mizele vizitei președintelui Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, în Israel. „Cred că a fost explicită declarația făcută astăzi, în Israel, de către președintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden. În primul rând, trebuie să condamnăm de fiecare dată când avem de-a […]
Marea Britanie se așteaptă la cea mai grea iarnă din ultimii ani
Cea mai mare rețea de centre sociale din Marea Britanie a avertizat miercuri că se așteaptă la cea mai grea iarnă de până acum, peste 600.000 de persoane riscând să aibă nevoie de sprijin, în condițiile în care criza costului vieții reduce puterea de cumpărare pentru al doilea an consecutiv. Trussell Trust, care susține o […]
Guvernele României şi Ucrainei, acord privind construcţia podului peste Tisa
Guvernele român şi ucrainean au semnat miercuri, la Kiev, un acord privind construcţia podului rutier de frontieră peste râul Tisa la frontiera româno-ucraineană şi un Memorandum privind cooperarea în domeniul industriei de apărare, precum şi un Memorandum de Înţelegere în domeniul farmaceutic. S-a semnat şi un Memorandum de Înţelegere între Guvernul României şi Guvernul Ucrainei […]
Știri din capitalele Europei, 18 octombrie
BERLIN | PARIS Germania a aprobat planul Franței de a utiliza subvențiile de stat pentru a-și finanța centralele nucleare, deblocând o reformă a pieței UE a energiei electrice. Aceasta se afla în impas de mult timp, în contextul unor scheme de ajutoare de stat in China și SUA. Acordul la care au ajuns marți miniștrii […]