Comisia Europeană i-a deblocat Ungariei 10,2 miliarde de euro din fondurile de coeziune
Comisia Europeană a anunţat miercuri deblocarea a 10,2 miliarde de euro din fondurile de coeziune ce revin Ungariei, cu o zi înaintea unui summit european la care premierul ungar Viktor Orban ameninţă că se va opune lansării negocierilor de aderare cu Ucraina şi unui ajutor financiar al UE de 50 de miliarde de euro destinat […]
Victor Negrescu: Am decis un nou cadru în PE privind alegerile europarlamentare
Europarlamentarul PSD Victor Negrescu a declarat, miercuri, că s-a decis un nou cadru în PE privind alegerile europarlamentare, el precizând că este foarte important să combată traseimul politic la nivel european, astfel că cei care au fost aleşi într-o familie politică europeană să nu mai poată să schimbe familia politică european, în timpul mandatului. El […]
Ciolacu către sindicaliştii din Sănătate – Există o soluţie de ocupare a posturilor vacantate din sistemul medical
Premierul Marcel Ciolacu s-a îântâlnit, miercuri, cu sindicaliştii din Sănătate şi au convenit debirocratizarea procedurii pentru ocuparea posturilor din sectorul sanitar, care să fie aplicată începând de anul viitor. ”Premierul Marcel Ciolacu şi reprezentanţii sindicatelor din sănătate au agreat astăzi, în cadrul consultărilor de la Palatul Victoria, debirocratizarea procedurii pentru ocuparea posturilor din sectorul sanitar, […]
O pacientă de la Spitalul Obregia şi-a dat foc / Femeia a fost transportată la o unitate medicală pentru îngrijiri
O pacientă în vârstă de 50 de ani de la Spitalul Clinic de Psihiatrie ”Profesor Doctor Alexandru Obregia” din Bucureşti s-a autoincendiat, miercuri, fiind rănită. ”La data de 13 decembrie 2023, în jurul orei 12.00, Secţia 15 Poliţie a fost sesizată prin apel 112, cu privire la faptul că, o persoană s-ar fi autoincendiat, în […]
Iohannis, înaintea Summitul UE-Balcanii de Vest: Vor fi discuţii despre bugetul multianual
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că, la Consiliul European de la Bruxelles, vor fi discuţii despre bugetul multianual al UE, fiind necesară o rectificare bugetară deoarece au apărut cheltuieli suplimentare. Cea mai mare cheltuială suplimentară este pentru Ucraina, iar statele membre îşi doresc să ajute Ucraina, când au în vedere bugetul Uniunii Europene, a mai […]
Iohannis: Este important să le transmitem că noi avem părerea că Balcanii de Vest trebuie să ajungă în UE
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, înaintea participării la Summitul Uniunea Europeană-Balcanii de Vest, miercuri la Bruxelles, că este important să fie transmis mesajul că „Balcanii de Vest trebuie să ajungă în Uniunea Europeană, şi să căutăm căi pentru a accelera efectiv negocierile şi, în final, integrarea lor”. Şeful statului a reiterat faptul că va solicita […]
Kaufland inaugurează primul magazin din Bucureşti cu o mini-pădure urbană în parcare
Retailerul Kaufland România inaugurează joi, 14 decembrie, primul magazin din Bucureşti cu o mini-pădure urbană, plantată pe o suprafaţă de 1.500 mp din parcarea noului hipermarket. ”Kaufland România inaugurează joi, 14 decembrie, primul magazin din Bucureşti cu o mini-pădure urbană, plantată pe o suprafaţă de 1.500 mp din parcarea noului hipermarket. Iniţiativa este o premieră […]
Iohannis, despre aderarea Ucrainei şi R. Moldova la UE: Cred că părerea majoritară în CE va rămâne cea care este acum
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că, în opinia sa, părerea majoritată în Consiliul European va rămâne cea de până acum şi anume ca Ucraina şi Republica Moldova să meargă împreună în ceea ce priveşte aderare la Uniunea Europeană. „Nu există nicio garanţie la momentul acesta când vorbim că rezultatul va fi unul pozitiv şi pentru […]
Amenințări de la Rusia la adresa României în ce privește decolarea avioanelor F-16 a Ucrainei de pe teritoriul României
Ambasada Federaţiei Ruse în România a transmis, miercuri, prin intermediul reţelelor sociale, „poziţia Federaţiei Ruse cu privire la avioanele F-16 transferate Ucrainei de către NATO”, în care coroborează o declaraţie a purtătoarei de cuvânt a MAE rus, Maria Zaharova, cu un comentariu prezentat de delegaţia rusă la o reuniune a OSCE, din care reiese că […]
Știri din capitalele Europei, 13 decembrie
BERLIN Germania plănuiește să revină la impunerea unei limite pentru noi împrumuturi nete în 2024, a declarat miercuri cancelarul Olaf Scholz, după ce partidele din coaliție au ajuns la un acord bugetar după o lună de negocieri acerbe, în urma unei hotărâri judecătorești care a dat peste cap toate planurile. Scholz a declarat că așa-numita […]