Românii vor cheltui cu 12% mai puţin decât anul trecut pe mâncare, cadouri şi decoraţiuni de sărbători (studiu)
Românii sunt mai cumpătaţi în acest an în preajma sărbătorilor de iarnă, cheltuind cu 12% mai puţin decât anul trecut pe mâncare, cadouri şi decoraţiuni, iar suma medie se ridică la 1.188 lei, potrivit unui studiu Reveal Marketing Research. Anul acesta, românii îşi vor petrece Crăciunul acasă (56%) sau în vizită la cei dragi (39%). […]
Comisia Europeană autorizează compensarea de către Franţa a unor misiuni de interes general ale Agenţiei France-Presse
Comisia Europeană a aprobat, în baza regulilor UE în materie de ajutoare de stat, proiectul Franţei de a vărsa către Agenţia France-Presse (AFP) o compensaţie anuală de 120 de milioane de euro pentru misiuni de interes general în perioada 2024-2028, relatează AFP. Comisia a evaluat măsura prevăzută de Franţa cu privire la reguli ale UE […]
Parlamentul a aprobat constituirea Comisiei speciale comune pentru combaterea traficului de persoane
Parlamentul a aprobat, marţi, în şedinţă comună, cu 318 voturi „pentru”, patru „împotrivă” şi opt abţineri, un proiect de hotărâre privind constituirea Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru combaterea traficului de persoane. Obiectivele comisiei sunt următoarele: analiza cauzelor care duc la manifestarea traficului de persoane; analiza activităţii instituţiilor şi autorităţilor administraţiei publice […]
Senat/ Şedinţă solemnă consacrată Revoluţiei Române din Decembrie 1989
Memoria eroilor Revoluţiei Române din Decembrie 1989 a fost onorată, marţi, în şedinţa solemnă a Senatului consacrată împlinirii a 34 de ani de la acest moment istoric. Şedinţa a început cu intonarea imnului de stat al României şi cu un moment de reculegere în memoria eroilor Revoluţiei. Senatorul PSD Sebastian Răducanu a evidenţiat că valorile […]
Armata ucraineană cere mobilizarea a 450.000-500.000 de oameni, anunţă Zelenski într-o conferinţă de presă la Kiev
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski anunţă marţi, într-o conferinţă de presă, la Kiev, că armata ucraineană a cerut mobilizarea a 450.000-500.000 de persoane suplimentare şi că nu a luat o decizie definitivă în acest sens, relatează Reuters. Oficiali militari şi guvernamentali de rang înalt urmează să discute ”această problemă foarte sensibilă a mobilizării”, iar Parlamentul urmează […]
Ministerul Muncii lansează o platformă de monitorizare şi corelare a ofertei educaţionale cu cererea de pe piaţa
Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS) a lansat marţi cea mai amplă platformă informatică de monitorizare, anticipare şi corelare a ofertei educaţionale cu cererea de pe piaţa muncii din România, informează instituţia. „Această platformă va aduce beneficii semnificative în special pentru tinerii din România pentru că se vor putea forma în domeniile care au cea […]
UNSAR: Continuarea plafonării RCA pune o presiune uriaşă pe asiguratorii din piaţă
Continuarea plafonării RCA pune o presiune uriaşă pe asiguratori, ce creşte riscul ieşirii altor jucători, dintr-o piaţă care are oricum doar şase companii autorizate şi reglementate în România şi încă două care activează în baza paşaportului european, susţin reprezentanţii Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR). Conform unui comunicat al organizaţiei, […]
Mai mulți membri ai Pro România fac pasul spre PNL Timiș, în frunte cu un primar
Mai mulți membri ai Pro România fac pasul spre PNL Timiș, în frunte cu un primar. ‘Proiectul Pro Romania e pe sfarsite‘, a spus primarul comunei Otelec, Silvia Fechete, vineri, la Timisoara, unde a anuntat ca mai multi colegi de partid, carora li se alatura, fac pasul spre Partidul National Liberal. Cativa membri importanti ai […]
Economia României a încetinit în a doua parte a anului; creşterea reală a PIB va fi probabil în jur de 2% (raport)
Economia României a încetinit în partea a doua a acestui an iar creşterea reală a PIB va fi probabil în jur de 2%, sub cea prognozată, se arată în Raportul de analiză a convergenţei „România – Zona Euro MONITOR” nr. 14/2023, coordonat de academicianul Daniel Dăianu. „Şi 2023 a fost un an economic tare complicat […]
Parlament – comisii buget-finanţe/Proiectul Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2024, aprobat
Comisiile parlamentare de buget-finanţe au aprobat, marţi, proiectul Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2024, cu 22 de voturi „pentru” şi opt „împotrivă”. „Pentru 2024, cheltuielile totale ale bugetului asigurărilor sociale de stat sunt estimate la 135 de miliarde, atât pentru sistemul de pensii, cât şi pentru sistemul de asigurare pentru accidente de […]