Protest în fața Ministerului Agriculturii în timpul conferinței lui Barbu. Trimiși acasă de ministru

Protestul fermierilor s-ar putea extinde. Mari asociații agricole amenință cu ieșirea în stradă dacă ministerul nu le rezolvă problemele rapid. Printre ele sunt plata de urgență a subvențiilor, acordarea de credite cu dobândă subvenționată de stat și rambursarea accizei la motorină. Între timp, luni la ora 13.00, în timp ce ministrul Agriculturii susține o conferință […]

Colegiul Medicilor solicită retragerea de urgenţă a proiectelor publicate în transparenţă de CNAS

medic

Colegiul Medicilor din România a solicitat luni retragerea proiectelor puse în dezbatere publică de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate privind valoarea punctului pe serviciu în asistenţa medicală ambulatorie de specialitate. Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat în transparenţă decizională săptămâna trecută valoarea punctelor per capita şi pe serviciu în asistenţa medicală […]

Preţuri de cantină studenţească la restaurantul parlamentarilor. Cât costă o dorada la grill sau un muşchiuleţ de porc

Preţurile de la restaurantul parlamentarilor s-au mai majorat după pandemie, dar meniurile rămân pentru toate buzunarele, nu pentru salariile şi indemnizaţiile speciale ale aleşilor. Nu multă lume știe faptul că aleșii statului plătesc un preț infim pentru mâncarea de zi cu zi la restaurantul parlamentarilor. În timp ce la raft alimentele se scumpesc pe zi […]

Consiliul Concurenţei: Porturile Constanţa şi Galaţi pot deveni platforme importante de hub şi tranzit la Marea Neagră

port

Porturile Constanţa şi Galaţi pot deveni platforme importante de hub şi tranzit la Marea Neagră, cu rol major în reţeaua de transport transeuropean (TEN-T), atrăgând fluxuri comerciale noi prin investiţii în modernizare şi digitalizare, se arată în studiul realizat de Consiliul de Supraveghere din Domeniul Naval (CSDN) din cadrul Consiliului Concurenţei. ”Porturile Constanţa şi Galaţi […]

Arad: Zeci de fermieri protestează cu utilaje în zona de frontieră de la Nădlac

Zeci de fermieri protestează cu utilaje agricole, luni, pentru a patru zi consecutiv, în zona de frontieră de la Nădlac, unde traficul rutier este astfel afectat pe drumul naţion DN 7 şi pe alte drumuri din apropiere de cele două vămi. În zona punctelor de trecere a frontierei Nădlac I şi Nădlac II sunt coloane […]