Ministrul Afacerilor Interne, după sesiunea ONU privind stupefiantele: Este momentul să construim un Front Global
Ministrul Afacerilor Interne Cătălin Predoiu a participat. împreună cu peste 100 de reprezentanţi la cel mai înalt nivel din statele membre ale Organizaţiei Naţiunilor Unite, la Conferinţa ONU privind combaterea drogurilor, mai exact la lucrările segmentului ministerial al celei de a 67-a sesiuni a Comisiei ONU privind stupefiantele. „Importanţa acestui eveniment a fost marcată şi […]
Comitetul Interministerial de Coordonare a PNRR, organizat în marja celei de-a şasea misiuni
Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) anunţă, miercuri, organizarea Comitetului Interministerial de Coordonare a PNRR, în marja celei de-a şasea misiuni de monitorizare defăşurată de către Comisia Europeană la Bucureşti. S-a discutat despre cererile de plată 3 şi 4, prima fiind încă în proces de negociere. Din cele 74 de ţinte şi jaloane, pentru patru […]
Iohannis a sesizat la CCR legea care modifică actul normativ privind înfiinţarea şi funcţionarea Consiliului Legislativ
Preşedintele Klaus Iohannis a trimis, miercuri, Curţii Constituţionale, o sesizare de neconstituţionalitate asupra legii privind modificarea şi completarea legii 73/1993 pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Legislativ, potrivit Administraţiei Prezidenţiale. Legea, transmisă în data de 16 martie 2024 de Parlament preşedintelui în vederea promulgării, are ca obiect de reglementare stabilirea duratei mandatelor preşedintelui Consiliului Legislativ […]
Polonia face presiuni asupra Germaniei să trimită rachete Taurus Ucrainei
Ministrul polonez de Externe, Radoslaw Sikorski, susține ideea ca Ucraina să primească rachete de croazieră Taurus şi a acuzat Germania că ezită să trimită noile sisteme de arme către zona de conflict, transmite DPA, potrivit Agerpres. Furnizarea de rachete Taurus, model cu o rază de acţiune de 500 de kilometri, ar avea un „efect material […]
Nou avertisment al ANAF – Mesaje false trimise în numele instituţiei
ANAF avertizează din nou, miercuri, asupra unor mesaje false transmise în numele instituţiei, prin care contribuabililor le sunt solicitate informaţii privind facturile emise în sistemul e-Factura pentru societăţile pe care le administrează sau la care lucrează. ”Reiterăm avertizarea privind campaniile de mesaje false transmise în numele ANAF, prin care contribuabililor le sunt solicitate informaţii privind […]
Siegfried Mureşan:Comisia Europeană a înaintat propunerea mea privind integrarea graduală a R.Moldova la Piaţa UE
Eurodeputatul Siegfried Mureşan (PPE / PNL), preşedintele Comitetului Parlamentar de Asociere UE – R.Moldova a anunţat că cei de la Comisia Europeană au prezentat, miercuri, propunerea de integrare graduală a R.Moldova şi a celorlalte state candidate în Piaţa Unică Europeană, în paralel cu procesul de aderare la Uniunea Europeană. „Propunerea face parte din comunicarea Comisiei […]
ANPC anunță: Salmonella descoperită în mai multe produse de la Penny
Comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) au anunțat că în mai multe produse de pasăre de la Penny a fost descoperită salmonella. Reprezentanții ANPC au anunțat că, în urmă cu o săptămână, comisarii CRPC București Ilfov au făcut controale la societatea Rewe Romania S.A. (Penny), atât la depozitul situat în comuna Ștefănești, cât și […]
Facebook și Instagram au picat în mai multe zone din lume. Utilizatorii nu se pot loga și nu primesc mesajele
Rețelele sociale Facebook și Instagram au picat, miercuri după-amiază, în mai multe zone din lume, pentru a doua oară luna aceasta. De data aceasta, utilizatorii nu s-au mai putut loga în conturile lor, potrivit Mirror.co.uk. Instagram și Facebook nu mai funcționează în SUA, utilizatorii rețelelor sociale spunând că aplicațiile nu funcționează corect. Peste 1.000 de […]
Nicoleta Pauliuc (PNL): Noul proiect de țară trebuie să cuprindă reforma sistemului sanitar în ansamblu
Prezentă azi la dezbaterea ”Medicina Viitorului”, senatoarea PNL Nicoleta Pauliuc a amintit că în PNRR sunt prevăzute 400 de milioane de euro pentru realizarea sistemului de eHealth și telemedicină. Conceptul de „sănătate digitală“, care include atât m-sănătatea (sănătatea mobilă), cât și e-sănătatea, descrie utilizarea generală a Tehnologiei Informației și Comunicației (aplicații digitale, mobile, wireless, platformă […]
SURSE George Scripcaru, candidatul comun PNL – PSD la Primăria Brașov
Ședința coaliției PNL – PSD este în plină desfășurare la această oră. După mai multe luni de negocieri, azi s-ar fi decis, potrivit unor surse apropiate negocierilor, ca George Scripcaru, fostul edil al Brașovului, să fie candidatul comun la Primăria Brașov. PSD ar fi renunțat la pretenția de a avea unul dintre candidații tandemului primar […]