S-au reluat căutările la blocul din Craiova unde, în urma unei explozii, s-a prăbuşit o parte dintr-un etaj
Echipajele de intervenţie au reluat, joi dimineaţa, acţiunile de căutare-salvare după explozia de miercuri seară la un bloc de locuinţe de tipul P+1 din Craiova, în urma căreia o femeie a decedat sub dărâmături, iar alte trei persoane au fost transportate la spital, potrivit Agerpres. Pentru că până în momentul de faţă nu se ştie […]
Criza climatică – Veniturile medii mondiale vor scădea cu aproape o cincime până în 2050
Veniturile medii vor scădea cu aproape o cincime în următorii 26 de ani ca urmare a crizei climatice, potrivit unui studiu care prevede că pagubele vor avea costuri de şase ori mai mari decât preţul limitării încălzirii globale la 2C. Creşterea temperaturilor, ploile mai abundente şi fenomenele meteorologice extreme mai frecvente şi mai intense vor […]
Ministerul Energiei: Susţinem proiectul reactoarelor modulare de mici dimensiuni în România
Oficialii Ministerului Energiei au transmis, miercuri seară, că susţin proiectul reactoarelor modulare de mici dimensiuni în România, ca parte integrantă din strategia de dezvoltare şi consolidare energetică a României. Reacţia vine după acuzaţii potrivit cărora reprezentantul ministerului s-a abţinut de la vot, miercuri, la discutarea proiectului în Adunarea Generală a Acţionarilor Nuclearelectrica. ”Pct. 2 de […]
Ce spune Iohannis despre diferenţa între deficitul bugetar calculat de CE şi cel calculat de Guvern
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, referitor la diferenţa între decifitul bugetar calculat de Comisia Europeană şi cel calculat de Guvernul de la Bucureşti pe anul trecut. Cum ar putea afecta acest lucru ţara noastră în ceea ce priveşte atragerea de fonduri europene, că atunci când a fost construit bugetul a avut discuţii cu toţi factorii […]
Banca Mondială: România este un exemplu pentru utilizarea instrumentelor de dezvoltare
România este un exemplu pentru țările din regiunea Europei de Est în ceea ce ține de utilizarea instrumentelor pentru dezvoltare, susțin oficialii Băncii Mondiale, în discuțiile cu Marcel Boloș, desfășurate miercuri cu ocazia primei zile a reuniuniilor de primăvară ale Fondului Monetar Internațional (FMI) și Grupului Băncii Mondiale (BM) de la Washington. Ministrul Finanțelor, Marcel […]
Angajaţii ONRC intră în grevă japoneză, nemulţumiţi de salarii
Sindicatul Angajaţilor din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (SAONRC) intră joi în grevă japoneză, la nivel naţional, solicitând Guvernului demersuri urgente pentru majorarea salariilor cu 15%, ONRC fiind „instituţia publică cu cel mai mic nivel de salarizare din justiţie”. Sindicaliştii revendică acordarea sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică, drept care se acordă tuturor celorlalte categorii […]
Liga Campionilor: Real Madrid s-a calificat în semifinale învingând Manchester City la lovituri de departajare
Echipa spaniolă Real Madrid s-a calificat miercuri seara în semifinalele Ligii Campionilor, după ce a învins, în deplasare, la lovituri de departajare, scor 4-3, campioana en-titre a Europei, Manchester City. După 3-3 la Madrid, Real a fost echipa care a deschis scorul pe City of Manchester Stadium. Vinicius Junior a centrat şi Rodrygo a înscris, […]
Accidentul de la 2 Mai – Un nou termen în dosarul în care este judecat Vlad Pascu
Un nou termen în dosarul în care este judecat Vlad Pascu, autorul accidentului de la 2 Mai, în urma căruia doi tineri şi-au pierdut viaţa, este programat, joi, de la ora 10.00, la Judecătoria Mangalia. La acest termen ar putea fi audiaţi părinţii tinerilor morţi în evenimentul rutier. De asemenea, este posibil ca acesta să […]
Premierul Marcel Ciolacu, vizită în Emiratele Arabe Unite: România continuă să atragă investitori din EAU
Premierul Marcel Ciolacu efectuează joi şi vineri o vizită de lucru în Emiratele Arabe Unite, un obiectiv important al acestei vizite fiind consolidarea componentei economice, cu accent pe atragerea investiţiilor emirateze. „Consolidarea componentei economice, cu accent pe atragerea investiţiilor emirateze, este un obiectiv important al vizitei de lucru a premierului Marcel Ciolacu în Emiratele Arabe […]
ANALIZĂ Alegerile europarlamentare din 2024 ar putea aduce cea mai mare prezență la urne din istorie. Cine beneficiază
Ultimul sondaj Eurobarometru realizat de Parlamentul European înainte de alegerile din iunie arată conştientizarea şi preocuparea cetăţenilor faţă de contextul geopolitic actual, peste opt din zece europeni (81%) considerând că votul este mai important în situaţia geopolitică actuală. De asemenea, 60% dintre cetăţenii europeni declară că sunt interesaţi de alegerile din iunie 2024, acelaşi procent […]