Val de mesaje care instigă la violență, printre susținătorii lui Călin Georgescu: „Revoluție” cu „furci și topoare”

„Revoluție” sau „fiecare persoană cu topoarele în mână”, sunt o parte dintre mesajele care circulă în această perioadă pe TikTok și care vizează, în principal, acțiunile anunțate de Călin Georgescu și sindicaliști pentru 24 ianuarie.  Călin Georgescu a anunțat că va fi prezent pe 24 ianuarie în Parcul Tineretului, la Monumentul Eroilor Militari căzuți la […]

Crin Antonescu, turneu la sediile PNL. Ce spun sondajele despre cum îl percepe electoratul liberal

PNL se reunește duminică, în Consiliul Național al Partidului Național Liberal, începând cu ora 11:00, pentru validarea candidaturii lui Crin Antonescu la alegerile prezidențiale din luna mai, din partea coaliției. Potrivit unor surse Observator, Crin Antonescu îşi va prezenta programul de țară în cadrul ședinței.  Liberalii se reunesc, duminică, în Consiliul Naţional, începând cu ora 11:00, […]

Rețeaua „Doppelganger”. Mai multe țări UE, printre care și România, denunță încercările Rusiei de manipulare online

Serviciul Diplomatic al Uniunii Europene (European External Action Service – EEAS), Cehia, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Letonia, Lituania, Țările de Jos, Polonia, România și Suedia denunță ”încercările continue și sistematice ale Rusiei de a manipula și de a interveni în spațiul informațional al societăților democratice”, se arată, joi, pe site-ul oficial al EEAS. Potrivit sursei citate, […]

Revoltă și la Guvern după ce premierul a anunțat restructurări. Sindicaliștii îl acuză pe Ciolacu de populism

Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului a cerut, joi, ca măsurile anunțate de prim-ministrul României cu privire la restructurare trebuie să fie fundamentate pe transparență, dialog social și protecția drepturilor angajaților. „Restructurarea nu trebuie să devină un pretext pentru populism sau pentru măsuri grăbite care ar putea afecta negativ funcționarea instituțiilor publice”, se […]

Analizele care pot fi decontate peste plafonul lunar. Lista anunțată de CNAS

Casa Națională de Asigurări de Sănătate reamintește furnizorilor de servicii medicale paraclinice în ambulatoriu aflați în relații contractuale cu casele de asigurări de sănătate, dar și pacienților cărora medicii prescriptori le-au emis bilete de trimitere la analize și investigații (pe formular specific sistemului de asigurări sociale de sănătate), că o serie de servicii paraclinice (analize […]

Sorin Grindeanu spune că şi-a plătit zborurile din scandalul Nordis

Prim-vicepreşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că şi-a plătit zborurile private din scandalul Nordis şi că niciodată nu i-a ajutta cu nimic pe cei de la Nordis. El a precizat că pe Laura Vicol a cunoscut-o în Parlament şi ultima dată a vorbit cu ea în luna septembrie. ”Cred că undeva în septembrie, când era […]