Polonia susţine că şi-a informat în prealabil aliaţii despre destituirea comandantului Eurocorps

Sursă foto: Twitter (X) / Władysław Kosiniak-Kamysz

Ministrul polonez al apărării, Wladyslaw Kosiniak-Kamysz, a declarat joi că ţara sa şi-a informat în prealabil aliaţii despre demiterea comandantului Eurocorps, general-locotenentul Jaroslaw Gromadzisnki, iar aceştia nu şi-au manifestat vreo îngrijorare, transmite Reuters.

Polonia l-a demis pe Gromadzinski miercuri, după ce serviciul de contrainformaţii militare SKW a început o anchetă privind autorizarea de securitate a generalului.

„Nu există nicio îngrijorare între noi şi aliaţi”, a susţinut Kosiniak-Kamysz la televiziunea privată TVN24. El a adăugat că „ieri, şeful apărării franceze s-a întâlnit cu şeful statului-major al armatei poloneze, generalul Wieslaw Kukula (…) şi a spus că este problema internă a Poloniei şi noi suntem cei care luăm deciziile”.

Ministrul a afirmat că procedurile sunt confidenţiale.

Gromadzinski se afla la comanda Eurocorps – structură din care fac parte state membre ale UE, ale NATO sau ale ambelor blocuri şi la care este asociată şi România – din iunie 2023.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: