Secretarul general al PNL, Lucian Bode, a anunțat miercuri că a sesizat Curtea de Arbitraj a PNL cu privire la candidatura lui Iulian Dumitrescu la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Prahova, potrivit Agerpres.
„Am avut o videoconferinţă cu secretarii generali, ocazie cu care secretarul general al organizaţiei Prahova ne-a informat că organizaţia Prahova intenţionează să depună această candidatură a lui Iulian Dumitrescu pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean. Ulterior am şi primit această confirmare, organizaţia a decis să depună candidatura la BEJ. Discutând cu domnul preşedinte Ciucă şi cu colegi din conducerea partidului am luat decizia să mă adresez Curţii de Arbitraj, în calitate de secretar general al PNL şi să solicit un punct de vedere cu privire la interpretarea articolului 86 din statut şi anume competenţele Biroului Politic Naţional. BPN validează la propunerea consiliilor de coordonare judeţene candidaturile la funcţia de primar reşedinţă de judeţ, primarul municipiului Bucureşti şi al primarilor de sectoare, în interpretarea colegilor noştri de la Prahova. În consecinţă, ei au considerat că nu este nevoie de validarea BPN pentru candidatura domului Iulian Dumitrescu la preşedinţia Consiliului Judeţean”, a spus Bode.
Acesta a adăugat că joi va avea loc o şedinţă a Biroului Politic Naţional (BPN) al PNL, unde se va lua în discuţie subiectul candidaturii lui Iulian Dumitrescu.
„Mâine (joi n.red.) vom avea BPN, vom valida candidatura domnului Nica la funcţia de primar al municipiului Ploieşti, de asemenea mai avem câteva candidaturi de validat, Oradea, domnul Burduja la Bucureşti. Vom lua în discuţie şi acest aspect. Eu aştept opinia Curţii de Arbitraj”, a precizat Lucian Bode.
Secretarul general al PNL, Lucian Bode, a fost prezent, miercuri, la Târgovişte, la lansarea candidaţilor PNL Dâmboviţa pentru alegerile locale.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News