Ciucă: Ne-am asumat ca obiectiv strategic să venim cu un program pentru crearea clasei de mijloc în satul românesc

Nicolae Ciuca
Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat vineri în cadrul conferinţei de prezentare a candidaţilor PNL Teleorman, că formaţiunea şi-a asumat ca obiectiv strategic să vină cu un program strategic, un program naţional pentru crearea clasei de mijloc în satul românesc, în comunele din România. ”Avem ca obiectiv să reducem diferenţele dintre mediul rural şi urban, diferenţele dintre judeţe, regiuni”, a mai spus liderul PNL.

”Ne-am asumat ca obiectiv strategic, Partidul Naţional Liberal, să venim cu un program strategic, un program naţional pentru crearea clasei de mijloc în satul românesc, în comunele din România. De fiecare dată când venim în faţa dvs, avem şi abordarea aceasta a valorilor şi virtuţilor PNL, vorbim de un partid istoric de 149 de ani, care de-a lungul timpului a existat şi va exista în viitor pentru că are valori foarte bine definite: credinţa în Dumnezeu, familia şi comunitatea şi patriotismul constituţional autentic”, a declarat Nicolae Ciucă, la conferinţa de prezentare a candidaţilor PNL Teleorman.

”Promovăm virtuţile precum munca, onestitatea, loialitatea, solidaritatea, devotamentul, tenacitatea, acestea sunt virtuţile Partidului Naţional Liberal. Preocuparea noastră principală este pentru creşterea clasei de mijloc iar în acest moment, trebuie să recunoaştem că am fost concentraţi pe creşterea clasei de mijloc în mediul urban”, a arătat preşedintele PNL.

Nicolae Ciucă a subliniat că în acest moment, aşa cum au radiografia la fiecare vizită pe care o fac şi stând de vorbă cu oamenii din comune, cu fermierii, cu cei care muncesc pământul, este foarte uşor să se identifice această diferenţă între cei foarte puţini care au reuşit să realizeze ceva într-un sat sau o comună şi cei foarte mulţi care încă practică agricultura de subzistenţă sau aşteaptă să beneficieze de ajutoarele sociale.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: