Jocurile Olimpice, ziua a doua: cine sunt românii care intră direct în focuri. Programul probelor de azi

Sursa foto: Twitter

După ce ieri am asistat la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice, astăzi avem deja o mulțime de sportivi români care intră în focurile competiției găzduite de Paris.

Primul va fi canotorul Mihai Chiruță, apoi urmează inclusiv campioanele olimpice Simona Radiș și Ancuţa Bodnar, care vor lupta în calificări. La miezul zilei, gimnastul Andrei Munteanu urmează să evolueze, tot în calificări, la paralele. De la ora 1.00 (ora României), vor intra în scenă două dintre jucătoarele noastre de tenis. Irina Begu va deschide balul contra numărului 1 mondial, Iga Swiatek, în timp ce Ana Bogdan va da piept cu o sportivă în plină formă, italianca Jasmine Paolini. De la ora 16.00, Jaqueline Cristian va juca împotriva reprezentantei țării-gazdă, Caroline Garcia.

De la 17.30, Bernadette Szocs și Ovidiu Ionescu vor juca la dublu-mixt, la tenis de masă, contra unui cuplu din Australia. Chiar dacă acesta este format din sportivi asiatici naturalizați, românii sunt cotați cu prima șansă la victorie. Tot astăzi își începe aventura și Eliza Samara, la simplu, urmând să o întâlnească pe ucraineanca Brateyko. Sportiva noastră pleacă tot din postura de favorită, spre deosebire de Eduard Ionescu, care la simplu va evolua în compania nigerianului Quadri Aruna, de la ora 23.15, pe tabloul masculin.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: