VIDEO CONGRES PSD: Daniel Băluţă: PSD este partidul care a reuşit să scoată România din comunism

Sursa foto: X


CONGRES PSD: Daniel Băluţă: PSD este partidul care a reuşit să scoată România din comunism şi să o readucă în sânul familiilor occidentale, în rândul economiilor dezvoltate şi al democraţiilor consolidate

Daniel Băluţă a declarat, sâmbătă, la Congresul PSD, că este alături de cea mai puternică echipă pe care social-democraţii au construit-o pentru a dezvolta România.
”Mă bucur enorm să fiu astăzi aici alături de cea mai puternică echipă pe care PSD a construit-o pentru a dezvolta România. PSD este partidul care a reuşit să scoată România din comunism şi să o readucă în sânul familiilor occidentale, în rândul economiilor dezvoltate şi al democraţiilor consolidate. Sunt aici pentru că eu cred că împreună cu Marcel, împreună cu Sorin, împreună cu Mihai împreună cu voi toţi, colegii aflaţi aici în această sală vom obţine în acest an cea mai importantă victorie din ultimii 20 de ani. Suntem cu toţii aici alături de Marcel Ciolacu, viitorul preşedinte al României”, a transmis Daniel Băluţă.
El a mai afirmat că adversarii politici s-au hrănit cu ură şi i-au bombardat pe români cu mesaje negative.
Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: