Daniel Suciu despre indexarea pensiilor militare: „PSD susține acest proiect de lege, dar nu așa cum vor liberalii”

Foto Facebook Daniel Suciu

Propunerea legislativă a PNL vizând modul în care se face actualizarea cuantumului pensiilor militare de stat a trecut de Senat, iar parlamentarii liberali au cerut luni, 07.10 a.c., dezbaterea propunerii în procedură de urgenţă. Fără succes, se pare. Colegii socialiști de Coaliție doresc ca această propunere legislativă să treacă prin cât mai multe Comisii.

Întrebat de PS News cât ar dura să treacă acest proiect prin toate comisiile propuse de PSD și dacă ar putea să fie reluat după alegerile parlamentare și prezidențiale, președintele Camerei Deputaților, Daniel Suciu spune că termenul nu va fi atât de lung.

„Atunci când ești prima Camera sesizată ai un termen foarte scurt. Dacă nu dezbați acest proiect de lege, el este adoptat tacit și merge la viitoarea camera, în speță la Senat. Nu stă în picioare nici această susținere a liberalilor că va fi după alegeri. Termenul de adoptare tacit este înainte de alegeri”

Daniel Suciu afirmă că este un proiect de lege cu un impact financiar foarte mare ceea ce presupune să fie trimis la Comisia de Buget Finanțe. Liberalii văd însă ca pe o urgență votarea acestui proiect care ar face dreptate militarilor.

„PSD susține acest proiect de lege, dar asta nu înseamnă că vom face acest lucru așa cum vor liberalii, să aruncăm în aer tot ceea ce înseamnă dezbatere parlamentară, discuții(…). Distinșii colegi de la PNL ne-au spus că trebuie să discutăm acest proiect în Comisia de Apărare. Noi am spus că el trebuie discutat și în Comisia de Buget Finanțe și în Comisia de Muncă și Comisia Juridică”.

Întrebat dacă ar putea veni cu o OUG astfel încât PSD să câștige jocul orgoliilor, Suciu a spus că nu comentează.

„Nu-mi permit să vorbesc din auzite. Atunci când se va lua o decizie, alta decât dezbaterea parlamentară, cu siguranță că o să vă comunicăm (…). O eventuală discuție despre o OUG se ia la Palatul Victoria”.

Pensiile militarilor ar trebui să fie recalculate în funcție de solda de grad a militarilor activi. Practic, dacă un general are un salariu atunci când iese la pensie, această pensie ar trebui să rămână în raport cu salariul pe care un general în activitate îl are.

”Pensionarii militari merită respect şi apreciere. Vrem să li se facă dreptate. De aceea, alături de colegi parlamentari PNL am depus o iniţiativă legislativă prin care să se recalculeze toate pensiile militarilor în funcţie de evoluţiile soldei de grad şi soldei de funcţie”, precizează senatorul liberal Nicoleta Pauliuc.Ea explica faptul că aceasta implică: majorarea pensiilor tuturor militarilor având în vedere creşterea soldelor anul acesta şi ”echitate în sensul în care nu vom mai avea pensionari militari care primesc venituri diferite (la aceleaşi funcţiii/grade pe care le-au deţinut) doar pentru că s-au pensionat la date diferite”, aceasta fiind principala nemulţumire a celor care au lucrat în Armată.

”Am semnat în calitate de iniţiator, alături de Daniel Fenechiu, Nicoleta Pauliuc, Laurentiu Leoreanu, Cristian Ţăgârlaş, Virgil Guran, propunerea legislativă pentru actualizarea permanentă şi indexarea pensiilor din sistemul militar, de ordine publică şi siguranţă naţională, reinstituind mecanismul de raportare a actualizării/indexării si la componenta soldei de grad. Este o măsură reparatorie necesară după ce în perioada guvernării socialiste acest mecanism a fost abrogat”, a scris pe Facebook deputatul PNL Gabriel Andronache.

 

 

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: