Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, afirmă, întrebat despre măsurile de reducerea a cheltuielilor la Senat, instituţie pe care o conduce, că „reducerea funcţiilor de conducere la nivelul aparatului de stat de la procentul de 12 la cel de 8% este o măsură care vizează acest principiu al reducerii cheltuielilor bugetare”.
„Vom continua să discutăm reducerea cheltuielilor la nivelul aparatului bugetar şi este important ca măsurile să nu fie aplicate otova, fără să vedem care vor fi consecinţele”, explică el.
Ciucă arată că măsurile trebuie luate în aşa fel încât să fie protejat mediul de afaceri.
Liberalul a fost întrebat, luni, despre faptul că o parte din conducerea PNL şi unii membri, precum Daniel Fenechiu, nu sunt de acord cu măsurile fiscale, în special pentru avocaţi, şi cer să fie anulate.
„Pentru că în acest moment când discutăm nu au fost finalizate discuţiile la nivelul coaliţiei, PNL consideră în continuare că avem nevoie ca aceste măsuri să vizeze atât reducerea cheltuielilor bugetare, cât şi măsuri care, aşa cum ne-am asumat, să vizeze menţinerea cotei unice de impozitare, să facem în aşa fel încât să protejăm mediul de afaceri, pentru că cei care aduc bani la bugetul de stat sunt cei din mediul de afaceri, din tot ceea ce înseamnă business în ţara noastră şi – aţi văzut, a fost şi dl. ministru Boloş – am discutat foarte aplicat care sunt măsurile pe care, la nivelul Ministerului de Finanţe, le pot lua astfel încât să se reducă evaziunea fiscală. Sunt măsuri pe care le-am discutat şi le vom susţine în continuare, având nevoie, în situaţie de criză, să sprijinim economia, să sprijinim investiţiile, fără să venim cu măsuri care să încetinească, fără să identificăm care vor fi efectele ulterioare”, a afirmat liderul PNL.
Ciucă a menţionat că s-a discutat cu mediul de afaceri, iar aceste discuţii vor continua, conform News.ro.
„Este nevoie de o coordonare cu mediul de afaceri astfel încât să putem să venim cu acele măsuri care sunrt suportabile pentru noi toţi”, a adăugat el.
Întrebat dacă este posibilă modificarea acelui draft cu privire la reducerea cheltuielilor, Ciucă a arătat:
„În acest moment am discutat şi vom continua să discutăm reducerea cheltuielilor la nivelul aparatului bugetar şi este important ca măsurile să nu fie aplicate otova, fără să vedem care vor fi consecinţele. De asemenea, susţinem partea de descentralizare, avem nevoie ca la nivelul Guvernului să se faciliteze tot ceea ce înseamnă partea procedurală a activităţii instituţiilor centrale, iar la nivelul autorităţilor locale, unde sunt instituţii care practic se dedublează cu ceea ce există la nivel central, să intre şi să funcţioneze în subordinea şi în responsabilitatea autorităţilor locale”.
Întrebat despre comasarea unor instituţii de cultură, el a spus că nu s-a discutat acest lucru.
„Este bine să vedem aceste măsuri pe tot lanţul de efecte astfel încât să nu bulversăm”, a menţionat Ciucă.
Întrebat, de asemenea, ce măsuri pentru reducerea cheltuielilor se iau la Senat, preşedintele acestei instituţii a răspuns:
„Aţi văzut că există, în momentul de faţă, cifre vehiculate privind reducerea posturilor… Aţi văzut că au existat totuşi materiale de lucru care au apărut în presă, ele nu sunt, şi vreau să afirm din nou, că ele nu sunt decât materiale de lucru, nu este absolut nimic decis, iar reducerea funcţiilor de conducere la nivelul aparatului de stat de la procentul de 12 la cel de 8% este o măsură care vizează acest principiu al reducerii cheltuielilor bugetare. Numărul de funcţii în subordinea unei structuri de şefi de serviciu sau director de structură sau director general, de asemenea, va creşte astfel încât numărul acestor funcţii să se reducă”.
Referitor la impozitarea tichetelor de masă, el a explicat: „Este o măsură pe care am discutat-o şi la care se va veni cu o decizie în sensul în care trebuie să facem în aşa fel încât oamenii să nu piardă din venituri. Motiv pentru care creşterea salariului minim să fie direct proporţională cu această plată a taxei pentru sănătate”.
Liderul PNL a arătat că discuţia privind „taxa pe lux” nu este încă finalizată.
Întrebat şi dacă va transmite nemulţumirile colegilor liberali în discuţiile pe care le va avea cu reprezentanţii PSD, el a afirmat:
„Aici nu discutăm despre nemulţumirile unuia sau altuia, aici discutăm despre responsabilitatea pe care o avem fiecare dintre noi şi să facem în aşa fel încât să asigurăm stabilitatea economică şi funcţionarea economiei, pentru că doar aşa putem să menţinem această linie de creştere economică a României, care, şi în momentul de faţă, după toate evaluări, inclusiv ale instituţiilor de evaluare internaţionale, se menţine între 2-3% până la sfârşitul anului”.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News