Intensificarea campaniei electorale a marcat vizibil comunicarea online a miniștrilor în ultima lună, aceștia postând mai mult pe rețelele sociale și referindu-se mai frecvent la teme sau acțiuni de campanie, arată datele colectate și procesate cu ajutorul NewsVibe, instrument cu suport AI de detectare a trendurilor online.
Membrii cabinetului au publicat aproape 620 de mesaje pe Facebook în perioada analizată, mai mult decât în luna precedentă și pe un trend evident ascendent comparativ cu perioada anterioară. Din perspectiva frecvenței comunicării, continuă să conducă detașat premierul Marcel Ciolacu, urmat de ministrul Mediului, Mircea Fechet, și ministrul Culturii, Raluca Turcan. Aceștia sunt urmați de Ștefan Radu Oprea (primul nume de ministru PSD în top, în afara premierului) și Ligia Deca.
Grafic NewsVibe. Topul miniștrilor, după volumul comunicării pe propriile canale de Facebook în ultima lună
Au existat și câteva momente de amplificare a conținutului produs de membrii cabinetului pentru zona rețelelor sociale, în special perioada 23-25 octombrie, marcată de mai multe evenimente care au determinat un aflux mai mare de postări: desfășurarea ședinței de guvern, dar și lansarea programului prezidențial al președintelui PNL Nicolae Ciucă (promovat de mai mulți miniștri liberali), participarea premierului Ciolacu la mai multe emisiuni sau interviuri, ori mesajele transmise de mai mulți membri ai cabinetului de Ziua Armatei.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News